Jul
19
2011

Kusadasi explorer

Kusadasi – sigur că da. Aproape de România, deci uşor de ajuns cu maşina, ieftin, pitoresc, hoteluri bune şi mâncare all inclusive. Dar… În vacanţă la Kusadasi nu e timp de odihnă şi relaxare pe plajă, mai ales dacă sunteţi genul explorator pentru care vacanţa înseamnă a vedea şi a descoperi cât mai mult.

Cetatea antică a Efesului se află la câţiva kilometri de Kusadasi, şi e dovada vie că şi în antichitate bogaţii îşi făceau vile cu vedere la mare. Asta pentru că în acele vremuri Efesul era situat chiar pe malul mării, în timp devenind cel mai important port la Marea Egee. De-a lungul câtorva secole, marea s-a retras astfel că, acum, ruinele cetăţii se află la 8 kilometri de valuri. Câteva cuvinte despre Ephesus: a fost un important centru co mercial, protejat în conştiinţa locuitorilor săi de către zeiţa fertilităţii în mitologia din Anatolia, Cybele. După ce cetatea a fost cucerită de greci, Cybele a fost înlocuită de Artemis, zeiţa vânătorii, în cinstea căreia s-a construit şi un templu. La venirea romanilor, Artemis a fost înlocuită de Diana iar Efes a devenit capitală regională. Oraşul antic este imens şi cu siguranţă veţi avea nevoie de o zi întreagă pentru a-l străbate la pas. Iar pentru a înţelege exact ce vedeţi e recomandat să aveţi un ghid cu voi. Aşa poveştile despre lumea de demult prind viaţă mult mai uşor. În apropiere de Efes există două atracţii majore pentru cei dintre noi cu o latură mai pronunţat religioasă. Casa Fecioarei Maria şi Bazilica Sf. Ioan.

Dar strazile din Sirince...?

Pentru musulmani Meryemana
e Fecioara Maria, cea care l-a născut pe Isa Peygamber – Profetul Iisus, astfel că vin şi ei să se închine aici, la casa unde se spune că Fecioara Maria şi-a petrecut ultimele zile din viaţă alături de Sf. Ioan. Totul a început în secolul 19, când o călugăriţă din Germania, Catherina Emmerich, a avut o viziune a Fecioarei Maria la Efes. Pe baza descrierilor sale, a fost descoperită o căsuţă pe panta împădurită a muntelui Coressos, lângă Efes. În 1967, Papa Paul al VI-lea a confirmat printr-o vizită însemnătatea locului care, de atunci, a intrat pe harta pelerinajelor. Când veniţi aici nu uitaţi să vă scrieţi rugile pe o foaie de hârtie şi să o puneţi în locul amenajat în imediata apropiere a bisericii. Dacă sunteţi credincioşi rugile vă vor fi îndeplinite.

Mormântul Sf. Ioan a fost descoperit în apropiere de Efes şi, pentru a marca locul, împăratul Iustinian a construit, la începutul secolului 6, una dintre cele mai mari bazilici din lume la acea vreme. Ceea ce vedeţi azi este în totalitate reconstruit, dar asta nu răpeşte nimic din atmosfera religioasă a locului, mai mult, dă o idee despre cât de mare era în vremurile de glorie acest lăcaş de închinăciune.

La numai câţiva kilometri de staţiune, printre dealuri pline de livezi cu pomi fructiferi, se află Sirince. Şi cel mai bun vin din fructe de pe faţa pământului. Delicios băut rece pe o zi toridă. Satul e de poveste, cu căsuţe albe şi un bazar din „1001 de nopţi”. Încercaţi marfa, bucuraţi-vă de atmosferă, târguiţi câte ceva şi daţi mult de lucru aparatului de fotografiat. Grecii care au întemeiat aşezarea i-au pus numele Cirkince („satul urât”) pentru a deruta duşmanii. În 1926, guvernatorul din Izmir i-a schimbat numele în Sirince („satul plăcut”) pentru a face dreptate aşezării.
Ce ziceaţi de plajă şi odihnă?

No Comments »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL


Leave a Reply

Powered by WordPress | Theme: Aeros 2.0 by TheBuckmaker.com | Hosted and customized: Comanescu.ro | Photos: IndieStudio.ro