Lumea lui Răzvan

În Singapore şi cam prin toată Asia de sud-est, aveam să aflu ulterior, mesele de peste zi se servesc la restaurant. La ocazii, sărbători sau aniversări în familie – toată lumea rămâne acasă, se pregătesc mâncăruri tradiţionale şi se sărbătoreşte în cadru intim. La noi e invers.

You've arrived

La food court-urile din Singapore nu sunt şerveţele. La masă, zic. Nu-ţi dă nimeni, de pe la nici o tarabă, nici o pagină de ziar să te ştergi pe mâini şi pe la gură. Pe tavă, lângă bolul de supă şi porţia de chicken rice stau doar lingura, beţişoarele şi furculiţa. Şi un pahar de ceva, dacă ţi-ai luat. În principiu, s-ar putea să nu ai nevoie de ceva cu care să te ştergi.

Practic însă, te mânjeşti cu mâncare peste tot, pentru că nu ştii să foloseşti ca lumea beţişoarele, pentru că încerci să te foloseşti de lingură ca de cuţit, în lipsa unuia adevărat, pentru că mănânci şi eşti uns pe la gură. Şi când începi să înjuri pachetul de Cleenex uitat în bagajul de la hotel, apar nişte tanti în vârstă ce vând şerveţele. Două pachete la un dolar. Plăteşti uşurat şi mănânci mai departe. Pensiile sunt mici sau aproape inexistente în Singapore, aşa că persoanele în vârstă nu stau degeaba acasă şi încearcă să mai facă un bănuţ, pentru că a munci nu e nici o ruşine. Alte tanti de vârsta bunicii mele debarasau mese, iar altele aduceau băuturi la masa unor clienţi ce puteau foarte bine să le fie strănepoţi. Toate zâmbeau.

Glorious food

Food court-urile se deschid dis-de-dimi­neaţă, iar micul dejun seamănă foarte bine cu prânzul sau cina. Cu mic cu mare, singaporezii socializează rapid la o cafea şi la o porţie de pui cu orez, după care toată lumea pleacă în treaba sa. Rămân turiştii care savurează mâncarea, îşi beau cafeaua cu înghiţituri rare şi încă sunt în dubiu ce să facă în acea zi şi ce să comande mai încolo, la prânz sau cină, din toată colecţia de denumiri exotice de pe meniurile fiecărei tarabe din food court. Din proprie experienţă vă spun că nu vor vedea nici jumătate din ce şi-au propus, şi pe toată durata şederii nu vor încerca mai mult de două-trei feluri de mâncare. Nu de alta, dar ce au mâncat deja li se va părea delicios, aşa că nu se vor aventura să-şi strice gustul.

Zilele trec greu în Singapore (more…)

Pentru că din România nu sunt încă zboruri charter spre Eilat, cel mai uşor ajungeţi cu o cursă de linie la Tel Aviv. Există cel puţin două zboruri zilnice de la Bucureşti. Iar de la Tel Aviv aveţi două posibilităţi. Fie luaţi o cursă aeriană internă până la Eilat, fie alegeţi varianta mai economică: autobuzul. Distanţa de parcurs este de aproximativ 350 km, care trec rapid în câteva ore, timp destul să admiraţi peisajul deşertului Neghev şi proximitatea Iordaniei şi a Egiptului.

Fascinant pentru pasionaţii de avioane

Valul de căldură începe pe măsură ce vă apropiaţi de Eilat. Odată ajuns în oraş, primul lucru pe care îl veţi vedea este aeroportul. Acesta este situat în centru. Lucru extraordinar pentru cei pasionaţi de avioane: gândiţi-vă că ieşiţi pe o terasă la o cafea sau un ceai şi mai vedeţi un avion ce aterizează sau decolează. Fascinant, dacă eşti genul. Eilat este o staţiune preferată mai ales de turiştii scandinavi şi englezi. Sezonul aici începe atunci când se termină în celelalte destinaţii de vară europene. Deci prin octombrie-noiembrie. Nu că în restul anului nu ar fi timp de plajă, ci pur şi simplu pentru că vara este mult prea cald aici.

Hoteluri cu nume biblice

Bine întreţinute, curate şi luxoase, hotelurile din Eilat nu se compară cu cele din alte staţiuni de vacanţă, pentru că la Eilat nu se practică foarte mult turismul de masă. Hotelurile de aici poartă nume de personaje biblice: Irod, Solomon sau regina din Saba. De altfel, legenda spune că acesta era locul preferat de întâlnire al regelui Solomon cu seducătoarea regină din Saba. Preţurile sunt mai mari şi nu oricine îşi permite soare aproape de casă în anotimpurile răcoroase. Însă personalul atent şi restaurantele cu meniuri delicioase (multe hoteluri sunt pe sistemul all-inclusive) justifică pe deplin şi îmblânzesc preţul. Orice sistem de masă aţi alege, nu ezitaţi să vă oferiţi o cină sau un prânz la un restaurant local. Merită.

Scuba-diving şi plimbări cu cămila

Ce puteţi face la Eilat în afară de plajă, baie şi lungi plimbări pe promenadă? Shopping în magazine de firmă (more…)

Există un loc de unde se pot admira în voie cei mai înalţi munţi din lume, fără frică de rău de altitudine sau lipsă de oxigen? E un asemenea loc la poalele munţilor cu infrastructură turistică prietenoasă şi cu o climă blândă? Răspunsul e da. În Nepal, pe malul lacului Phewa. În Pokhara.

Din Kathmandu, un zbor de o jumătate de oră cu Nepal Airlines vă va duce în siguranţă în orăşelul de la poalele munţilor Anapurna Pokhara. Şi aici veţi găsi toate ingredientele unei vacanţe de vis la munte. Chiar şi atunci când iarna face ravagii câteva mii de metri mai sus Pokhara este situată la 100 de metri altitudine, iar în dimineţile senine, încălziţi de soarele de abia răsărit, veţi putea admira de la fereastra camerei de hotel câteva dintre cele mai înalte piscuri din lume. Cartierul pentru turişti din Pokhara este situat pe malul lacului Phewa. Câteva zeci de hoteluri, curate şi la preţuri ce depăşesc rar 15 euro pe noapte (mic dejun inclus), îşi aşteaptă turiştii veniţi, fără excepţie, la odihnă. Fie se odihnesc înainte de a face o expediţie în munţi, fie sunt proaspăt sosiţi din această expediţie, fie au venit pur şi simplu pentru a se relaxa. Fiecare hotel are pe acoperiş o terasă, neapărat cu vedere la munte şi la lac, fiecare spaţiu ce nu este hotel în această zonă este fie magazin, fie restaurant: infrastructura turistică, prietenoasă. (more…)

Din capitala chiliană, se poate ajunge la pârtiile de schi din Anzi sau la ţărmul Pacificului într-o oră şi jumătate de mers cu maşina.

Vorbim despre turism în capitala chiliană şi împrejurimile ei. Pentru că şi aici, ca peste tot în emisfera sudică, vara e ca iarna. La noi. Nu ştiu câţi dintre cei care citesc aceste rânduri vor ajunge curând pe acolo – din motive financiare -, însă cititul e gratis, iar visatul, la fel. În Santiago de Chile nu veţi găsi nici faimoasa plajă Copacabana, nici monumentele de la Machu Picchu, nici tangoul argentinian. Dar veţi descoperi un oraş în care modernul trăieşte cot la cot cu tradiţionalul, unde pârtiile de schi sau ţărmul Pacificului sunt la o oră şi jumătate de mers cu maşina, în direcţii opuse, unde distracţia şi spiritul latin sunt la ele acasă. Oraşul cu o dezvoltare continuă din punct de vedere economic în ultimii 20 de ani, oraşul cu cel mai bun vin, cel mai proaspăt peşte şi cele mai proaspete fructe de mare.

Zbor de 14 ore

La Santiago de Chile ajungeţi după un zbor de aproximativ 14 ore, de la Paris să zicem. Veţi zbura direct până în Argentina timp de 12 ore, după care într-o oră şi jumătate treceţi Anzii la bordul altui avion şi aterizaţi pe modernul aeroport Arturo Menito Benitez din Santiago de Chile. Ajunşi aici, cazarea nu este o problemă. De la unul dintre ghişeele de la aeroport găsiţi cazare în funcţie de buget şi transport până la poarta hotelului. Puteţi alege pensiuni tradiţionale din Barrio Bellavista, cel mai cunoscut loc de distracţie din Santiago, sau hoteluri de cinci stele aparţinând lanţurilor internaţionale şi situate în centrul oraşului sau orice altceva vă permite bugetul. Chile nu este atât de ieftin ca Ecuador sau Argentina, însă preţurile la orice sunt cu mult mai mici decât în Europa sau America de Nord. Cazaţi-vă, odihniţi-vă, beţi o cafea sud-americană şi gândiţi-vă ce vreţi să faceţi. Iată câteva idei.

Un prânz în Mercado Central

În primul rând, poate vă e foame. De ce să nu faceţi o tură până în Mercado Central? Piaţa mare din Santiago este în centrul oraşului şi, pe lângă tarabe cu fructe, legume, peşte şi fructe de mare, deţine cea mai impresionantă colecţie de restaurante pescăreşti. Înfruptaţi-vă fără grijă din minunăţiile mării şi nu vă faceţi griji din cauza preţurilor. Încercaţi specialităţi locale, tradiţionale sau fantezii internaţionale – totul este proaspăt şi bine gătit. (more…)

E multă linişte şi de pe ţărm 
Istanbulul se vede în zare acoperit de o pâclă ce-ţi aminteşte de prelatele 
de protecţie care se pun pe statui.

Eşti într-unul din cele mai mari oraşe din lume şi totuşi departe de toate „binecuvântările” aglomeraţiei. Buyukada e cea mai mare dintre cele nouă insule ce formează arhipela gul Insulele Prinţilor sau, pe scurt, Ada lar. Un cartier mai special al Istanbulului.
De-a lungul secolelor Buyukada a fost casă şi loc de exil sau refugiu pentru prinţi bizantini şi prinţese răzvrătite, pentru dizidenţi celebri sau cadâne rămase „fără serviciu” după desfiinţarea haremului. A închis ochii la tot şi a fost gazdă bună. Încă din perioada otomană, marii bogătaşi ai Istanbulului au început să-şi construiască reşedinţe de vară aici, care mai de care mai arătoase. Casele au rămas, deşi au schimbat mai mulţi proprietari, şi astăzi sunt principala atracţie a insulei. Sunt convins că un arhitect sau un pasionat de construcţii vechi ar avea multe de spus la acest capitol însă eu sau tu care citeşti acest articol suntem fericiţi să le admirăm din legănatul caleştii, să fabulăm în minte despre cum petrecea lumea bună în trecut şi să trecem mai departe. (more…)

Dacă stai să-i asculţi pe uruguayeni, te laşi convins că ei au inventat tangoul, că l-au dat lumii pe Carlos Gardel, iar mâncarea numită parrillada tot la ei pe grătare s-a născut. Şi poate chiar aşa e. Aflat în umbra Argentinei, Uruguayul ocupă un colţ în partea de sud-est a Americii de Sud, înconjurat de Atlantic, de Brazilia şi, bineînţeles, de Argentina. Majoritatea turiştilor vizitează ţara ca un side-trip în periplul lor prin statele mai mari ale Americii de Sud şi tot majoritatea acordă Uruguayului cel mult trei-patru zile, însă această ţară merită un concediu întreg. Pe verificate. Cursele aeriene sosesc pe aeroportul din Montevideo de peste tot din lume. Bineînţeles, cu o mică escală la Buenos Aires. La nivel zonal, există şi zboruri directe, iar de câteva ori pe săptămână sunt şi zboruri directe intercontinentale dinspre Europa sau America de Nord.

Nu miroase a fum de ţigară

Prima impresie în Montevideo? Nu miroase a fum nicăieri, asta pentru că fumatul în locurile publice e interzis prin lege de ani de zile. A doua impresie? Oraş modern cu clădiri de epocă şi cu o plajă nesfârşită. Surpriza: plaja nu e la mare, ci la Rio de la Plata, râul ce desparte Uruguayul de Argentina şi care, da, arată ca o mare. Dacă veniţi din Rio sau Buenos Aires, Montevideo o să vi se pară foarte liniştit, curat şi destul de pustiu. E toate la un loc. Liniştit şi (more…)

L-am văzut pe Mao într-o intersecţie din Beijing, rânjind ştirb unui afiş ce interzicea scuipatul pe stradă. S-a executat cu precizie chiar în mijlocul pictogramelor frumos încondeiate din tastatură şi a dispărut în mulţime, căscând gura la viaţa care se derula în jurul lui, indiferentă la principiile sănătoase ale revoluţiei culturale cu care a îngenunchiat ţara şi a speriat Vestul.
Capitala Chinei nu mai e ce a fost acum câteva zeci de ani şi nu o să mai fie niciodată un oraş închis. Beijingul trăieşte şi se bucură de viaţă!

Bine, nu era chiar Mao, însă la Beijing, umbra lui încă mai bântuie pe străzi în costumele purtate de personaje în vârstă, care nu încetează să se mire de culoare după zeci de ani monocromatici.

Cel de-al doilea oraş ca mărime al Chinei şi capitala unei ţări ce a depăşit de mult miliardul de locuitori, Beijing-ul zumzăie la propriu. Viaţa pulsează aici peste tot, în pieţele de noapte, în mareele de biciclete ce inundă străzile, în centrele comerciale, pe aleile cartierelor vechi, dincolo de zidurile Oraşului Interzis, dincoace de Marele Zid Chinezesc. (more…)

Aşezat în sudul Finlandei, pe malul golfului ce poartă numele ţării, şi cu aproape 600.000 de locuitori, Helsinki este cel mai populat oraş 
al Finlandei.
Deşi a fost fondat încă din secolul al XVI-lea, Helsinki a rămas sute de ani doar un mic sătuc de pescari. Istoria modernă a oraşului se scrie din zorii secolului al XIX-lea când devine capitala Marelui ducat al Finlandei şi începe să se dezvolte masiv. Astăzi Helsinki păstrează clădirile în stil neoclasic din perioada înfloririi sale, la fel şi clădirile art-nouveau apărute la începutul secolului XX, însă surprinde călătorul cu o serie de construcţii moderne ce găzduiesc sediile mai multor companii renumite la nivel mondial, printre care şi Nokia. În aceeaşi categorie intră stadionul olimpic, palatul te nisului, ştrandul, velodromul sau Palatul de sticlă.

Oraşul Helsinki cuprinde o serie de peninsule şi chiar insule pe teritoriul său, cum ar fi Seurasaari, Lauttasaari şi Korkeasaari (unde se află şi o grădină zoolo gică) precum şi celebra insulă-fortăreaţă Suomenlinna, una dintre atracţiile de ne ratat ale oraşului, chiar dacă o admiraţi numai de pe mal.

Simbolul oraşului trebuie să fie marea Catedrală contruită de către Carl Ludvig Engel în stil neoclasic şi terminată în 1852, la 12 ani după moartea arhitectului. Şi fiindcă vorbim de atracţii turistice, nu ocoliţi Muzeul Naţional al Finlandei cu ex ponate din perioada neolitică până în prezent, iar dacă istoria nu vă atrage, faceţi măcar o poză clădirii… muzeul este situat într-un castel construit în stil medieval. Şi de la arhitectură la muzică, Helsinki este capitala nordică a muzicii rock, trupe precum The Rasmus, H.I.M. sau Apocalyptica îşi au sorgintea aici. Se spune despre finlandezi că se agită mult (din cauza că beau foarte multă cafea, aproape la fel de multă cât alcool pentru al cărui apetit sunt, de asemenea, cunoscuţi) şi de aceea muzica lor este atât de deosebită. Iernile lungi şi întunecoase şi verile cu lumină continuă contribuie şi ele la procesul de creaţie. (more…)

Sutele de reclame colorate de pe bulevardul Ginza, hainele fistichii din Harajuku şi ultimul răcnet în materie de gadgeturi fac din capitala niponă un loc ce trebuie văzut.

După aproximativ 12 ore de zbor din Europa aterizaţi pe Narita, aeroportul hi-tech al capitalei nipone. Preţul se învârte în jurul a 900 de euro, în funcţie de sezon. De la Narita, modalităţile de a ajunge în oraş sunt diverse.

Dacă aveţi bani, luaţi o limuzină sau un taxi – chiar şi autobuzul aeroportului se înscrie la categoria lux… aşa că sfatul meu este să luaţi trenul… şi apoi metroul. Şi cu aproximativ 30 de euro ajungeţi în centrul oraşului, unde vă aşteaptă hotelul, modest, dar curat şi la preţ de patru stele în Europa pentru trei aici.

După care fugiţi la primul bar de sushi, luaţi loc şi mâncaţi cât puteţi din minunăţiile ce se plimbă, efectiv, pe bandă rulantă prin faţa voastră. Costul… ei bine, aici e modic. Şi până la urmă, mâncaţi cât vreţi să plătiţi. Cu plinul făcut, vă propun să daţi o tură prin oraş. Tokyo e cea mai mare (more…)