Jul
09
2009

Cel mai lung post

Si pt ca tot e vorba de scris ceva si pt ca sunteti in vacanta si poate nu aveti ce sa cititi am zis sa va arat jurnalul meu de la filmarile de anul trecut din Turcia. E cel mai lung post, poate sunt greseli, poate o sa va plictisiti, poate unele lucruri le stiti iar altele s-au schimbat, oricum, daca aveti chef, cititi.

Sabres

Sabres. Asa se numeste fructul de cactus. Ghidul meu mi-a spus ca turistii israelieni, pentru care a lucrat o lunga perioada de timp, sunt exact ca si fructul de cactus: plini de spini dar cu miezul moale. Daca ajungi sa-i cunosti, sa treci de prima impresie, ti-ai castigat un prieten pe viata. Sabres suna bine. Super cuvant.
Sunt in Turcia pentru trei saptamani. Filmez documentare de prezentare a turismului turcesc pentru sezonul 2009. Mi s-a spus ca voi locui aproape in fiecare noapte in alt hotel. De cinci stele, deluxe, all inclusive. Azi stau la Ela Quality, hotelul ce l-a gazduit si pe Presedintele turc pe 26 mai anul acesta.
Am fost la cel mai tare, mai exclusivist si mai scump club din Antalya: Aly. Arata rupt din filme. La mese clientii isi faceau de lucru cu sticle de Absolut si cani mari pline cu suc de mere sau portocale. La bara evoluau ucrainience si moldovence. Patronul ne-a invitat la masa. Am refuzat masa, am acceptat bauturile gratis. Filmat interviu cu PR-ul locului si atmosfera din club.
Pe masina inapoi spre Ela Quality am aflat ca fotbalistii turci nu joaca bine in confruntari cu echipe latine. Mai bine spus daca la recentul campionat european Turcia ajungea in finala cu Spania, rezultatul era 0-4. Pentru Spania. E o parere formata in ani.
Si la masa inainte de club am mai aflat ceva: turcii, in general sunt foarte toleranti cand vine vorba de religii. Recunosc si respecta orice religie aparuta pana la Mahomed. Dupa care s-a terminat.
Minibarul din camera e gratis.

Dervis. Kemal Dervis

Asta e omul care a facut economia Turciei sa creasca in 7 ani cat altele in 100. In 2001, la sfarsitul toamnei, guvernul turc l-a chemat de urgenta din America unde lucra la Banca Mondiala, pentru a pune pe picioare tara. A reusit in timp scurt. Turcia este acum o forta economica vazuta nu prea bine de Uniunea Europeana care ezita sa-i deschida portile. Nu ca ar fi vreo mare binecuvantare intrarea in Uniune. Oricum, povestea lui Kemal Dervis si a transformarii Turciei e interesanta. Omul e pensionar acum. Unii turci, daca nu toti, il privesc ca pe un al doilea Ataturk. Povestea am auzit-o de la ghid in seara asta in timp ce luam cina la restaurantul cu specific otoman de la Rixos Premium. Hotelul la care stau. Buna bucataria otomana si departe de kebabul si shaorma de la noi.
Azi am filmat la un hotel in care stateau peste 300 de romani. Complexul aducea putin cu un hotel de la Eforie Nord. Poate asta i-a si atras pe romani. Amintirea litoralului romanesc si, bineinteles, sistemul ultra-all-inclusive. Tot azi am intalnit oameni super de treaba si oameni mai putin de treaba. Romani cu care m-am bucurat sa ma vad sau turci care s-au transformat in regizorii filmului in care joc si au inceput sa sara calul cu explicatiile. Zi lunga si obositoare. Oricum mi-am dat seama ca pot trai fara probleme intr-un hotel de cinci stele. Pentru perioade lungi de timp. Sper sa pot spune acelasi lucru si cand voi pleca de aici. Deocamdata ma simt picat in rai, mi-e frica sa-mi spun dorintele cu voce tare pentru ca, probabil, se vor implini. Dar orice invat are si dezvat. La hotelul unde am stat ieri a stat si presedintele Turciei. La Rixos vine des prim-ministrul Turciei. De altfel, Rixos este singurul hotel ramas in Antalya in care inca se mai fumeaza peste tot. In mai, guvernul turc a dat o lege ce interzice fumatul in locurile publice/inchise… incluzand aici si camerele de hotel. Patronul de la Rixos e prieten bun cu primul ministru turc.

Golf

Azi am jucat golf. Pentru prima data in viata mea. E mult mai greu decat credeam, insa da dependenta. Mi se parea cel mai plictisitor sport dar din momentul in care am lovit bila pentru prima data mi-am dat seama ca fumatul sau alcoolul sunt mici copii pe langa viciul numit golf. Acum ii inteleg pe cei pasionati de golf. A nu se intelege totusi ca sunt alcoolic. Dimpotriva. Beau foarte rar. Fumez, e adevarat. Hotelul Spice din Belek are cel mai mare apartament prezidential din cate am vazut pana acum. 500 de metrii patrati plini de mobila si decoratiuni aduse din India, Maroc si Thailanda. Trei camere cu baia proprie, birou, sauna, sala de masaj, bucatarie, sala de luat masa si living room. Plus o super terasa cu jacuzzi. Azi a plouat in Antalya. A tinut-o vreo ora jumatate in furtuna cu fulgere si tunete. Iar in Antalya nu ploua niciodata in august. Locuiesc la Cornelia Diamond, un hotel deschis in mai, anul acesta. E diamond all inclusive si ofera, pe langa multe alte lucruri si room service 24 din 24 “free of charge”. Maine voi filma la gradina tolerantei, unde se afla la un loc o biserica, o moschee si o sinagoga. Apropo, in ultimii 5 ani turcii au reusit sa construiasca 15000 de kilometri de sosea asfaltata cu cate doua benzi pe sens. In Belek, singurul loc din Turcia unde se joaca golf, exista 11 astfel de terenuri iar altele patru sunt in constructie. Sezonul de golf incepe in septembrie si se incheie in mai.

Sivas. Kangal

Oraselul Kangal din regiunea Sivas in podisul Anatoliei. Poate unora numele le suna unoscut deoarece de aici provine o rasa de caini foarte valoroasa. Nu stiu prea multe pe acest subiect. Stiu insa ca in Kangal exista niste lacuri cu apa miraculoasa care vindeca psoriazisul. De fapt in apa asta traiesc niste pesti mici care vin si mananca ranile provocate de psoriazis. Tratamentul dureaza cel putin 21 de zile sau se termina atunci cand pestisorii nu se mai indreapta cu pofta spre tine de cum intri in apa. Merita cautate pe net mai multe detalii. Cei care sufera de aceasta boala pot merge la Kangal unde cazarea cu mic dejun intr-un hotel decent nu depaseste 200 de euro pe saptamana. Trebuie insa spus ca zona este populata de oameni foarte religiosi asa ca mai subtire cu alcoolul si fara petreceri. Ca nu suntem in Antalya. Si fiindca veni vorba. Azi am fost la un hotel deschis in urma cu 7 ani si care-si pastreaza in proportie de 85% aceeasi clientele inca de atunci. Trebuie sa faca ceva bine oamenii aia altfel turistii nu ar trage tot la ei cand oferta de cazare in zona e atat de mare. Si de tentanta. Hotelul se numeste Xanadu si e in Belek. Am mai vazut azi si primul hotel ce imita o statiune balineza, completa cu pavilioane, vile in stil traditional si maseuze importate. IC Green Palace in Lara. Si pentru ca am spus Lara tot aici exista o serie de hoteluri tematice: Titanic, Venetia, Kremlin, Top Kapi… si altele, toate construite, se pare, 1 la 1 dupa modelul original. Ori le iubiti ori le urati, cale de mijloc nu e cu ele. Insa cireasa de pe tort, in Lara, e hotelul, inca neterminat, finantat de miliardarul rus Roman Abramovici. Hotelul se pare ca se va numi Istanbul si va fi cel mai luxos de pe intreaga vale a Mediteranei din Antalya. Am vazut constructia aproape terminata si e intr-adevar impresionanta. Pe langa toate facilitatile imaginabile, si altele la care sunteti liberi sa va ganditi, va exista un teren de golf imens si cateva de fotbal. Zilele viitoare voi merge sa filmez la o fabrica de rahat. Pe bune. Azi stau la hotelul Gloria Golf Club din Belek. Cei de aici mi-au spus ca acum sapte ani aici si-a petrecut vacanta Bill Clinton. E distractiv cand oamenii de la hoteluri imi spun de marile personalitati care au stat pe acolo. Asta e mandria lor. Si tot azi, pentru prima data in viata, am condus un buggy… o masinuta pe curent electric folosita in marile resorturi, sau in aeroporturi sau pe terenurile de golf pentru a transporta clientii importanti si bagajele lor. Dupa ce de cateva zile ma tot plimba altii cu asemenea masinute azi mi-a venit mie randul sa fac pe soferul. Cei de la Gloria nu au avut sofer sa ma duca pana la locul de filmare (cam departisor) asa ca mi-au aratat cum se conduce si i-am dat bataie. E chiar bine. Normal ca am tinut buggy-ul cat am putut de mult si am tot facut ture cu el. Pacat ca in Romania n-am pe unde sa conduc o asemenea masinuta. Niste rusi vizavi de masa la care stateam in seara si-au trimis copiii la bar sa intrebe care este cea mai scumpa bautura. Nu de alta dar sa stie ce sa comande.

Alanya

Imi doream sa ajung in Alanya pentru ca auzisem de viata de noapte fabuloasa de acolo. Un fel de Ibiza cu iz oriental. Nu e Ibiza dar e frumos. In port zeci de cluburi, baruri si restaurante si panorama castelului care vazut de pe terasa unui bar seamana cu zidul chinezesc.
Azi stau in apropiere de Alanya la un hotel de 5 stele… pentru oamenii de rand. Cam tristut. Nu ii dau numele dar scaunele de plastic si indolenta personalului mi-au amintit de litoralul romanesc. E all inclusive in ceea ce priveste mancarea si unele bauturi. In rest serviciile care se platesc le depasesc pe cele incluse. Pretul unei vacante aici e mai mic decat in Belek cu cateva sute. De euro. Dar unde merge mia merge si suta. Si ma opresc aici. Azi am aflat doua lucruri. Ca in Side era in vechime unul din cele mai mari porturi din zona unde debarcau vapoarele cu sclavi din Africa. Acestia erau spalati si dezinfectati in baile de langa templul lui Apollo si dusi la vanzare in bazar. Iar al doilea lucru e de unde vine numele de Istanbul. Constantinopole si-a schimbat numele prin secolul 18 iar Istanbul nu e un nume turcesc ci grecesc. Grecesc turcit, normal. Fiind un oras mare toata lumea se referea la Constantinopole cand merge acolo ca mergand “la oras”. Numele, asadar, vine de la grecescul ins tan polis. Iar turcii cu ururum-bururum-ul lor l-a pronuntat Istanbul. Si asa a ramas.
In Alanya traiesc peste 10.000 de nemti care au rezidenta permanenta. Asta la o populatie de 100.000 de locuitori. E singurul oras unde nemtii i-au invadat pe turci si nu viceversa. La ora la care scriu sunt 28 de grade si e trecut de miezul noptii. Maine la pranz zbor in Cipru. Partea turceasca. Trebuie sa-mi iau tigari de acolo. Sunt mai ieftine decat in Turcia. La discoteca din hotel au bagat o piesa cu Modern Talking. Iar rusoaicele chiuie.

Sf Barnabas

Am ajuns de dimineata in Cipru de Nord cu un avion al companiei Pegasus Air. Pe Ercan direct din Antalya. In aproape 25 de minute. Prima impresie? Tigari ieftine la duty free. Mi-am luat. A doua? Temperatura mai mare decat in Antalya dar mai suportabila pentru ca nu era atat de umed. Au urmat pasii obisnuiti: microbuz vip unde am inghetat de la aerul conditionat, masa de pranz la un restaurant pe malul marii cu salata, mezze, calamari si peste bun bun. Dupa care filmari. Mai intai la biserica Sf Barnabas. Eu nu stiam nimic de acest sfant pana sa ajung aici. Dar am aflat multe. A fost un martir al crestinismului fiind omorat pentru credinta lui de evrei in secolul 1 era noastra. Acum biserica si manastirea ce-i poarta numele gazduiesc un muzeu de icoane si unul arheologic. Se fumeaza in curtea manastirii. De fapt in Ciprul turcesc se fumeaza peste tot. Ruinele orasului antic Salamis sunt aproape de biserica Sf Barnabas. Pe malul Mediteranei. Recomand locul tuturor celor de s-au indragostit de ruinele din Roma, de Acropolele din Atena sau de templul din Baalbek. Pe o suprafata mare, foarte bine pastrat. Stilurile prezente sunt lectii de istorie si arhitectura. Inca se mai pastreaza piscinele, hamamul, toaletele, dar si gymnasium-ul sau amfiteatrul. Din loc in loc inscriptii si mozaicuri sau socluri de coloana in forma de inima. De ce nu stiam nimic pana acum de locul acesta?
Stau la Mercure Hotel iar camera mea este mai mare decat doua garsoniere normale puse la un loc. Pe pajistea din fata marii, drept cum ma uit eu din camera, se sarbatoreste o circumcizie. Lume eleganta.
Imi place in Ciprul turcesc. Imi pare rau ca nu vine nimeni pe aici. Stiu ca pot schimba situatia si sper sa o pot face. Voi fi primul care promoveaza aceasta destinatie in Romania pentru sezonul de vara 2009. Stau 3 zile in Cipru. Cipru de Nord.

Ministrul. Muezinul. Nicosia

Probabil cea mai plina zi. Si cel mai scurt text. E aproape 2 noaptea, am ajuns de 5 minute la hotel. Dimineata ma trezesc la 7 sa vizitez o fabrica. De branza. Azi am vazut cea mai limpede mare. Mediterana aici. M-am intalnit cu ministrul turismului. Am luat interviu unui muezin si m-am lungit la vorba cu el. Am trecut in 5 minute din Ciprul turcesc in cel grecesc prin mijlocul Nicosiei. Poate ultimul check point Charlie ramas in lume. In Nicosia greceasca am baut o vanilla cream la Starbucks si m-am intors de unde am venit. Cina grea cu mixed kebab. Filmari in portul din Kyrenia. Pe un yaht. Faleza plina de restaurante, baruri, cafenele. Oamenii mancau linistiti. Sau beau bere. Nu zgomot, nu bum-bum, nu hoarde de turisti. Inainte de a ma intoarce la hotel am urcat la cucurigu pe panta unui versant din muntii celor 5 degete. La capat un sat unde toti cei 100 de rezidenti sunt pensionari englezi. Si un pub. Barmanul turc. De mare atmosfera satul. Plin de flori si cu o biserica anglicana. Mi-e somn.

Halloumi

Halloumi este singura branza care se poate praji in tigaie sau frige pe gratar fara sa se topeasca. E buna cu ulei de masline, rozmarin si usturoi. Azi am fost sa vad cum se face. O combinatie de lapte de vaca, de capra si de oaie se pasteurizeaza si pe urma se fierbe. Este poate si singura branza care se fierbe. Patronul mi-a spus ca vrea sa faca o fabrica si in Romania pentru ca acolo sunt vaci mai multe si mana de lucru e mai ieftina. Sigur ca e mai ieftina. Ultimul angajat de la fabrica lui are un salariu net de 575 de euro. Nu e rau. Bellapais e o manastire ce dateaza din secolul 13. Construita in stil baroc vagheaza si ea tarmul Mediteranei de pe panta unui munte. La cat de frumos arata i-ar sta bine si in Italia si in Spania sau Portugalia. E aproape de Girne. De fapt e chiar in oras. La fel si cetatea Kyreniei unde, apropo de vechituri, se afla tinuta la aer conditionat epava unei nave ce a naufragiat aproape de port in urma cu 2300 de ani. Si de la vechituri la noutati. Tot in Kyrenia/Girne e cel mai tare beach club din cate am vazut. Apartine de hotelul Malpas, a fost deschis pe 21 iulie si multa vreme de acum incolo intrarea va fi gratis pentru “a-si face clientela”. Bauturile sunt la preturi foarte bune, are si un restaurant cu specific pescaresc iar muzica e, normal, de club. Si apropo de muzica in fiecare weekend se tin petreceri aici de la 8 seara pana la 3 dimineata. Contra cost o maseuza adusa din Indonezia iti face masaj intr-un pavilion special amenajat.
Dupa filmari am fost la deschiderea unui hotel de lux din centrul orasului. Candelabre aurite, camere bogat ornamentate, canapele mari si confortabile, covoare groase si o piscina in forma de semicerc. Ottoman Savoy Hotel incearca sa atraga o clientela din randul oamenilor de afaceri. In pretul camerei intra si micul dejun si cina. Frumos loc.
La masa o pereche de englezi trecuti de prima tinerete mi-au spus ca nu stiau nimic de Cipru de Nord inainte de a veni aici. Si-au ales vacanta pe internet fiind atrasi de pretul mic. Cu vorbele lor: “ajunsi aici am descoperit o bijuterie.” La fel simt si eu, am descoperit un loc frumos pe care am onoarea de a-l prezenta si in Romania si sper sa am puterea sa conving cat mai multa lume sa viziteze acest ultim paradis neatins al Europei. Si am mai descoperit sau redescoperit limonada cu menta, bautura traditionala a locului. Dimineata la 8 am avion inspre Turcia. Cipru de Nord seamana cu o mare statiune turistica. Nu sunt blocuri iar singura industria grea pare a fi turismul.

Cresc salariile

Guvernul turc a hotarat sa creasca salariile angajatilor de stat si pensiile cu 20%. Cu 2% mai mult decat indicele inflatiei. Se pare ca aceasta a fost o promisiune facuta la investire de catre actualul prim ministru turc. Oamenii sunt fericiti. Mama ghidului meu va lua acum o pensie de 1200 de lire turcesti.
Am zburat inspre Antalya cu un super Boeing 737-800 apartinand liniei Cyprus Turkish Airlines. Ce bine ar fi daca ar cumpara si Tarom modelul asta. Tot aproximativ 25 de minute am zburat. Dupa 8 minute de la decolare se vedea deja tarmul turcesc. De la aeroport am plecat direct pe iaht. Nou a costat 3 milioane de dolari si i-a apartinut patronului echipei de fotbal Fenerbahce. Actualul proprietar e fan Fenerbahce dar ar vrea sa vanda iahtul si cu 500.000 de euro sa intre in afaceri cu constructii. Am avut noroc de mare linistita, un bucatar priceput si nectar de gutui. Dupa vreo patru ore pe drum, baie si plaja am debarcat la marina hotelului SunGate din Kemer. Aici intre doua filmari si un interviu cu PR-ul mi-am reluat activitatea preferata: m-am dat cu buggy-ul.
Stau la hotelul Turkyz in Kemer. 5 stele deluxe, halfboard si potrivnic conceptului de all inclusive. La hotel francezi, italieni, spanioli si englezi. Kemer-ul e la poalele muntilor Taurus care dau in Marea Mediterana. Camera mea da spre discoteca hotelului.
Avem un nou sofer. Ismail. Poveste ciudata are acest om. Cu ani in urma era patronul unei fabrici bune de textile la Istanbul. Castiga mult dar a pierdut tot. Faliment. Nu am intrebat de ce. Dar o rupe foarte bine pe englezeste. Tatal ghidului meu va avea o pensie de 1420 de lire turcesti. Dupa ultima marire. Azi noapte am jucat pentru prima data jocuri de noroc la cazino. In Cipru. Desi am fost si la Las Vegas dar nu m-am lasat corupt. N-am castigat dar nici nu am pierdut. Dar amintirea ramane pe viata. Atat de pe viata incat aseara cand m-am intors in camera si am scris despre ziua de ieri am uitat sa pomenesc de cazino. Interesant loc. In Turcia sunt interzise cazinourile de ani buni. Dimineata la micul dejun precis o sa mananc iar omleta cu branza. Cu o cafea. Dupa.

No kokoreci, ma frend

Turcii emigrati in Anglia vorbesc intre ei engleza cand vin in vacanta in tara lor natala. La fel cred ca fac si romanii emigrati in Italia sau Spania… o iau pe straineza cand nu vor sa fie intelesi de rudele de la Romania. No problemo. Tot mai scapa ei un cuvant in limba natala si se dau de gol. Azi am filmat la Olympus. Ruinele vechii cetati aflate chiar pe malul marii. Peisaj de jungla adevarata. Si un rau cu apa dulce ce se varsa in Mediterana. Mai interesanta e comunitatea de hippy care traieste in asezarile de langa ruine. La cateva sute de metri de intrarea in zona protejata se afla un hotel cum nu am mai vazut inca in Turcia. Casute de lemn improvizate si colivii de marimi omenesti in copacii din jur. Pe rand BBC, CNN sau Discovery au filmat aici. Dupa ani de servicii inedite pentru turisti – majoritatea hippioti europeni sau tineri australieni, canadieni si neozeelandezi – complexul de casute al lui Kadim a ars din temelii anul trecut. Fostii clienti au sarit cu totii, au pus mana de la mana si au ridicat in mai putin de un an locul asa cum a fost. Poate mai frumos. Am stat de vorba cu Kadim. Era fericit. O noapte la hotelul lui costa de la 15 euro in sus, bani in care intra micul dejun si cina.
De dimineata am filmat la Phaselis, alt loc istoric. Insa cheful de munca mi-a venit doar la Olympus. Povestea lui Kadim e impresionanta si sfatul meu e sa-i treceti pragul daca vreti o excursie altfel in Turcia. E riscant sa aveti case langa padure in zona Antalyei. Incendiile sunt dese iar caldura si uneori lipsa accesului tin focul in viata zile intregi.
La Demre am mai filmat si in alte ocazii. Si am repetat aceleasi lucruri cu necropola langa acropola si toate civilizatiile care au locuit pe acolo timp de sute de ani. E un loc impresionant, merita vazut. Agentiile organizeaza excursii aici pentru turisti si combina Demre cu Myra, locul unde s-a nascut si a fost preot Sf Nicolae, primul Mos Craciun.
Azi, pentru ca nu am filmat la hoteluri, m-am intrebat ce s-a intamplat cu zecile de pahare cu apa, cafele si cocktailuri din care rar apucam sa beau o gura-doua si pe care le lasam pe mese in holuri de hotel, restaurante sau cafenele pe plaja? Macar sa le fi baut cineva. Mare ospitalitatea turca. Multe dintre bauturi le-am folosit pentru decoruri la filmare. Oricum, am lasat in urma Antalya cu marile hoteluri de 5 stele. Azi sunt in Kas, unul dintre cele mai pitoresti orasele de la Mediterana. Mii de englezi au case aici. Si-au facut si un club si organizeaza mese festive, activitati de caritate sau seri cu jocuri de societate. Peste apa se vede insula greceasca Castellorizo (Mais). Martea si vinerea localnicii de acolo vin in Kas la targ. Sa-si cumpere una-alta. Preturile turcesti sunt mai mici decat cele grecesti si, oricum, intre Castellorizo si cel mai apropiat tarm grecesc sunt 400 de mile marine. Insa insula are un aeroport deci accesul rapid la Atena este asigurat in caz de urgente. Din Kas pana pe insula greceasca se poate ajunge zilnic. Cu vaporasul. Pretul unei calatorii (ce dureaza 20 de minute) este de 20 de euro dus-intors. Vroiam sa mananc Kokoreci in Kas. O specialitate turco/greceasca facuta din mate de oaie fripte. De fapt un sandwich cu mate fripte la gratar si condimentate. Insa primaria orasului a hotarat sa mute toti gratargii de kokoreci la periferia orasului. Ca asa e mai in conformitate cu normele europene. Mai igienic si nu miroase. De la hotel pana la capatul orasului erau 3 kilometrii pe care chiar nu vroiam sa-i merg pe jos. Asa ca am amanat ospatul pentru Marmaris. Probabil. Turcia nu e in UE. Si nici nu exista vreo data aproximativa cand ar putea intra. Cel mai bun sandwich cu kokoreci l-am mancat pe Buyukada. Una dintre cele mai mari insule din marea Marmara la vreo ora de mers cu ferryboat-ul de la Istanbul. Ghidul si soferul sunt amandoi turci si vorbesc engleza de la ei din tara. M-am surprins de mai multe ori vorbind stricat engleza sau inversand topica pentru a ma face inteles mai bine. I want drink beer, ma frend.

Yes, but passport?

Cel mai uitat lucru de catre turisti in camerele de hotel este pasaportul. Il pun in prima zi in safe-ul din camera impreuna cu banii. Pana la sfarsitul sejurului banii se termina asa ca atunci cand pleaca din camera uita sa ia din safe documentul ce le permite sa iasa din tara. Asa ca se trezesc la aeroport fara passport, ma frend. Iar hotelul unde l-au uitat e cam la 120 de km distanta. Cineva de la agentia de turism impreuna cu turistul distrat pleaca inapoi sa recupereze documentul. Intre timp ceilalti asteapta. Avionul asteapta si el cuminte pe pista. Acum v-ati prins de ce intarzaie cursele charter? Si de multe ori nu e vorba doar de un turist fara pasaport ci de mai multi… Povestea astea mi-a spus-o soferul masinii care ma duce la filmari. Dnul Ismail se ocupa si de preluarea si aducerea clientilor de la si la aeroportul din Antalya. Si stie multe. Pe langa pasaport turistii uita multe dar nu indeajuns de importante pentru a intarzaia un zbor.
Am baut cea mai buna limonada pe o terasa in Kalkan. Frumos oras si asta si tot plin de englezi si vilele lor albe cu piscine albastre si tufe de bungavillea rosii. Sau cum s-o fi numind in romaneste. La Kalkan o tura de scubadiving ce include transport cu barca, echipament, doua scufundari si masa de pranz costa 45 de euro.
Am mancat clatite cu branza si patrunjel facute de niste taranci. Mai tarziu am filmat cu ele o super scena in care eu explicam de un canion, rafting si intindeam de clatita spunand cat e de buna in timp ce tantiile dadeau din cap si radeau de o parte si de alta a mea. Dupa care am ajuns la Olu Deniz.
Cred ca am lucrat in caldura de vreo 50 de grade azi. Si cand vorbesc la camera trebuie sa stau in soare sa fiu bine luminat. Iar daca lumina lui nu bate exact pe mine intr-un anumit moment al zilei, sau altul, se foloseste blenda. Blenda care e un cerc rotund argintiu ce reflecta soarele pe fata mea. Cred ca 80% sunt bronzat de la blenda. Viata misto. Tari straine, hoteluri de lux, mancare, bautura gratis. In timp ce altii se duc la birou. N-am vrut sa fac o paranteza, pur si simplu mi-am dat seama de acest lucru acum. Pentru ca acum am primit un sms din tara cu intrebarea: “Te distrezi?”. DA!
Olu Deniz asta e doar o imagine frumoasa vazuta din elicopter. La fata locului caldura te ucide, plaja e plina de turisti iar marea isi pierde din turcoaz prin parti. Prin unele parti. Prin altele e ca in poze. Ca din poze stie lumea de Olu Deniz. Peninsula de aici cu marea verde si nisipul alb impodobeste orice poster ce promoveaza litoralul turcesc. Cu un mic efort veti sti de ce vorbesc. Concluzia mea e ca prea multa reclama strica.
In Fethye, orasul de deasupra plajei din poster stau si mai multi englezi. Si tot aici se mananca multa carne de porc. Sunt billboarduri ce fac reclama costitei englezesti si carnatilor de porc. Se cumpara lejer de la magazinul Tesco din zona. Musulmanii nu mananca porc. Stau la un hotel unde mi-a luat vreo 10 minute sa ajung la camera mea de la receptie. E de fapt un mic oras cu multe piscine, multe restaurante, plaja si o piata centrala cu statuie. No internet. No problem. Am revenit in mijlocul rusilor ce formeaza o mare parte a clientelei hotelului Letoonia. Asta cu piata cu statuie. Mi-era dor de ei si de fetele gatite de discoteca de la masa de seara. Mi-am dat seama ca de cand sunt aici n-am prea ascultat muzica asa ca acum, in timp ce scriu, imi omor bateria de la laptop cu muzica pe care o am in calculator. Vacanta viitoare cand plecati de la hotel catre aeroport vedeti si de pasaport. Sa fie acolo. Inca nu am apucat sa mananc kokoreci.

Dalyan

Raul Dalyan se varsa in marea Egee. Am mers cu barca pe el si am tras circa 15 duble pentru textul pe care trebuia sa-l spun. Nu ca ma incurcam, l-am invatat atat de bine incat il stiu si acum dar… cadea prost lumina soarelui. Si m-am mutat dintr-o parte intr-alta a barcii pana a iesit ce trebuia. Am uitat sa fac poze mormintelor liciene de pe celalat mal si ruinelor cetatii antice Caunos. Am facut, in schimb, poze cu barci pline de turisti. De obicei acele barci au o capacitate de 40 de oameni insa proprietarii lor le umplu cu pana la 55 de persoane. Sa iasa mult profit. Nu ca ar fi cine stie ce pericol. Raul e linistit si excursia nu dureaza mai mult de 1 ora. Dar totusi. Plimbarea de la Dalyan are ceva egiptean in ea. Poate raul mare cat Nilul, poate mormintele, la fel de spectaculoase ca in Egipt. Insa in Turcia e mult mai tare ca in Egipt.
Cand am ajuns deasupra orasului Marmaris mi s-a parut ca am un deja vu. Priveam spre Rio de Janeiro. Cu tot cu insulitele impadurite dar fara statuia lui Iisus. Frumoasa panorama. Asfintea si soarele intr-o parte. Din oras nu am apucat sa vad mare lucru. Stiu care are fast food-uri americane, privelisti de vis si o strada plina de baruri care se numeste chiar asa. Bar Street. Am intrat pe la 8 in hotelul de 5 stele all inclusive si nu am mai iesit din el. Dar am timp maine.
In masina am ascultat Sezen Aksu. Poate cea mai mare vedeta a muzicii din Turcia. E un album mai vechi si piesa a doua zice ceva de Istanbul, Istanbul. Mi s-a facut dor instant de orasul asta si am declarat sus si tare in mintea mea ca dupa atatea locuri vazute tot Istanbulul ramane number one. Dar – supriza – Ciprul de Nord a urcat pana pe 2 in topul preferintelor mele. Urmat de Rio si de Bangkok.
Cred ca am mancat mult si mi-e cam rau. La cina am mancat mult, ca turistul venit la all inclusive. Doar ca eu sunt la all inclusive de vreo doua saptamani. La pranz a fost prea bine. Am mancat la un restaurant pe marginea drumului intre Gocek si Dalyan. Kofte. Astea sunt niste chiftele condimentate turceste si fripte pe gratar. Bune cu rosii, ceapa si ardei iute, toate facute pe gratar.
La Gocek am vazut iahtul lui Ataturk, cumparat acum de un particular insa pastrand o camera speciala drept muzeu cu lucrurile marelui erou. E lung de 120 de metri si gazduieste pana la 38 de persoane. Costa 80.000 de dolari/pe zi inchiriatul. Asta daca va place luxul combinat cu istoria. Daca va place doar luxul in marina din Gocek erau ancorate niste exemplare de seama din tagma iahturilor de bogatasi. Inchiriatul lor costa cateva mii pe zi dar in interior opulenta o depastste usor pe cea a unui hotel de cinci stele. Si cred ca stiu ceva despre hotelurile de cinci stele. Pentru final marturisesc ca sunt bronzat la fel ca un sofer de tir, tractor sau caruta. Pe fata si pe maini de la maneci in jos. Si pe picioare de unde se termina pantalonii scurti. Si pe ceafa. Valul de caldura care a ravasit Antalya saptamana trecuta se indreapta acum spre marea Egee. Eu am ajuns inaintea lui aici. La Dalyan o vila pe malul raului costa 350.000 de euro. Intr-un sat din apropiere pretul poate scadea si de zece ori. La fel si calitatea constructiei dar nu si pitorescul locului. Nu am sea view la Club Green Nature Resort and Spa dar am forest view. Ceea ce este o schimbare bine venita. Parca nu sunt eu cel care scrie.

Ora 20 si jumatate

Select Maris. Undeva in peninsula Datca. La vreo 30 de km de Marmaris. Daca nu ai stii ca exista nu l-ai gasi niciodata si nici nu l-ai cauta. Te opresti instant cand intri in hol si nu-ti vine sa crezi ce priveliste ti se deschide in fata ochilor. Marea si cateva insule de jur imprejur. 180 de grade de albastru si verde. S-a cam terminat cu nehotararea pentru ca acesta este cel mai frumos hotel in care am fost vreodata. Si sincer simt un fel de ciuda ca atatia si atatia oameni au fost aici inaintea mea si multi or sa mai vina. E unul din acele locuri pe care le vrei numai pentru tine. La fel ca si Cipru de Nord. Nu e all inclusive, e full board plus pentru simplu fapt ca nu exista nici un alt restaurant in zona. Insa bauturile se platesc. Si cand platesti ai si calitate. Mi-a placut si pentru ca aici se organizeaza in fiecare duminica o petrecere in alb la lumina tortelor si a stelelor. Toata lumea se imbraca in alb, se incing gratarele pentru barbecue iar la sfarsit se face o cheta, banii obtinuti mergand direct in conturile unei organizatii de protejarea mediului. Iar acesta este doar unul dintre momentele selecte oferite de Select Maris. Sunt atat de multe plaje incat poti sa stai la soare in alt loc in fiecare zi iar daca drumul cu masina de la aeroport ti se pare prea lung poti fi luat direct de pe pista cu hidro-avionul hotelului. Pacat ca e deschis doar de la sfarsitul lui aprilie pana in noiembrie. In rest peste 100.000 de metri patrati de vacanta in varful unui promotoriu, deasupra marii.
De-am putea sta ore in sir pe malul marii privind in zare fara sa ne gandim la nimic. Azi am vazut cu ochii mei ca se moare si in super statiunile de vacanta. In bazarul din Marmaris a trecut un cortegiu funerar cu o moarta care era dusa pentru ultimele rugaciuni la moschee. In jur business as usual. Turistii se targuiau, comerciantii mai lasau, mai nu lasau la pret iar cateva fetite mancau sandwich-uri. In urma cortegiului format in majoritate din barbati plangea sora moartei si cateva femei. Dupa moschee urma sa fie dusa la cimitir. Deci viata e la fel peste tot. Si moartea.
O casa in orasul vechi din Marmaris costa 400.000 de euro. Poate mai lasa la pret daca negociati insa primiti 500 de metri patrati de fatada in stilul caselor grecesti si interior ultra-modern. Cam mult. In peninsula Datca daca in urma cu trei-patru ani luati o casa cu teren la 20.000 de euro, azi dati peste 100.000 pentru una ce trebuie renovata. Suna cunoscut?
Si am mancat in sfarsit kokoreci. Mate fripte la gratar. Mai bune decat suna. De fapt matele nu prea se simt la gust din cauza tonelor de condimente cu care sunt asezonate. Felul asta de mancare e interzis in Uniunea Europeana. Ca si pisco sour, un cocktail cu albus de ou. Tipic sud-american. Dar asta e alta poveste.
Din intelepciunea populara din masina sau de pe la hoteluri am mai aflat ca: turismul a inceput sa se dezvolte in zona marii Egee pe la inceputul anilor ’80. In Antalya febra ospitalitatii pentru alte neamuri a ajuns de abia la mijlocul anilor ’90. De aceea acolo totul e nou… sau, daca un hotel are 7 ani e deja vechi. Si apropo de hoteluri, la Istanbul, cel mai tare hotel e Kempinski. Si Sofa. Aici insa lipseste o panorama ca lumea. Incercati totusi cu incerdere. La hotelul in care stau, cum trece de ora 8 si jumatate, pardon, 20 si jumatate, apar animatorii care incep sa strige: “Minie-disco, minie-disco” (in cel mai pur accent rusesc) si sa adune copiii de pe la mese. Parintii rasufla usurati, isi aprind tigari si fac coada la bere. In Turcia oamenii vorbesc timpul in 24 de ore. Niciodata nu or sa spuna 3 dupa-masa ci ora 15. Nu 5 ci 17. Noul album al lui Mustafa Sandal e bestial. Poate un pic prea oriental pentru gusturile romanilor de aceea probabil ca nu o sa aiba succes in tara manelelor.

Akyaka

Un sat la malul marii. Plin de case in stil otoman. Frumoase. Aici vin turcii sa-si petreaca vacantele. Locul e faimos pentru multele gradini unde se serveste ceai. Lumea merge la terase, frumos aranjate, pentru a bea ceai. Si a manca. Si a povesti. Preturile sunt aici la ani lumina fata de cele din marile statiuni. Adica foarte mici. Insa entertainment-ul nu prea exista. Daca va multumiti cu seri la terase cu ceai, cu plaje linistite si cu suveniruri la preturi locale, merita sa dati o raita si pe aici. Macar cateva zile. Akyaka e langa Mugla. Oras resedinta de judet cum ar veni la noi. Se spune ca in Mugla sunt cele mai focoase femei din toata Turcia. Asta in parte e adevarat, in parte e pentru ca Mugla rimeaza cu alt cuvant in turca pe care nu-l stiu si jocul asta de cuvinte duce la femei pline de draci. Bordelul din Mugla e la iesire din oras pe drumul spre Izmir. In Turcia bordelurile sunt legale, prostituatele au carte de munca si platesc taxe si impozite.
Am ajuns la Bodrum. Viata de noapte, un castel si mori de vant. Plus case multe si albe. Vile. Se pare ca municipalitatea nu da voie celor de aici sa vopseasca in alta culoare decat alb casele. Arata bine. Ca un sat grecesc. Iar hotelul la care stau se numeste La Blanche. 5 stele, camera cat trei garsoniere, the works… you know. Stau aici trei zile. Tomorrow Halicarnas – discoteca de pomina si pe urma Katamaran, cealalta discoteca de pomina, de data aceasta in mijlocul marii. Sper sa aflu de ce Bodrum e capitala turceasca a distractiei. Si o sa aflu. Aici era una din cele 7 minuni ale lumii. Mausoleul din Halicarnas.
Dupa atatea bufete pline de bunatati azi am mancat hamburger si cartofi prajiti. Cu maioneza. Si cu niste salata. La fel am facut si in Asia cand dupa o luna de mancare locala, la Hong Kong am intrat in primul fast food american si am mancat ca disperatul. La televizor prind un canal de muzica numit TV Persia. Cred ca e din Iran insa ma cam indoiesc. Prezentatoarele sunt prea dezgolite si arata super bine. Totusi.
Duminica merg pe insula greceasca Kos. E aproape de Bodrum. In hotel plin de englezi, olandezi si kazaci.A, prind si VIVA TV in poloneza. Si BBC World. La Bodrum s-a nascut Herodot. Istoricul. In Kos, la 4 kilometri departare, s-a nascut Hipocrate. Parintele medicinei.

Catamaran

E trecut de ora 4 dimineata. Pe Catamaran lumea inca petrece in voie si in largul marii. Mi se pare a fi cea mai tare inventie. Discoteca plutitoare. Patroana locului, Dilek Birgen, mi-a spus ca asta a fost visul sotului ei si l-au pus in aplicare. Desi sunt chemati in Ibiza, Istanbul sau Kusadasi cu mega-petrecerea plutitoare, sotii Birgen isi pastreaza afacerea in Bodrum de 10 ani. Catamaranul era plin de oameni de toate natiile, majoritatea dorind sa traiasca experienta unica pe care o poti avea doar in Bodrum. Pe 17 iulie aici a mixat Tiesto. De fapt in fiecare sezon un nume mare invarte platanele in mijlocul marii. Intrarea la un party cu dj superstar costa putin mai mult de 200 de euro pe persoana. Si multi raman pe dinafara. Capacitatea maxima a vaporului-discoteca fiind de 1500 de oaspeti. Catamaranul pleaca din port in jurul orei 1 si isi leagana oaspetii in ritm de muzica de club pana dupa ora 5. Intre timp, cine vrea sa plece are la dispozitie salupe pentru a ajunge la mal. Uscati.
Inainte de Catamaran am fost la Halicarnas. Cea mai mare discoteca in aer liber in Bodrum si numarul 1 in entertainment. Sau a fost pe lista mea numarul 1 pana am ajung la Catamaran. Halicarnas este avantajat de locatie, pe malul marii, de arhitectura spectaculoasa si de faptul ca de ani de zile vedetele locale si nu numai isi fac veacul pe aici cand sunt in zona.
In gradinile castelului Sf Petru din Bodrum umbla paunii nestingheriti. Si cand incep sa povesteasca pe limba lor, trebuie sa te tii de urechi. Piata saptamanala din zona arata exact ca Oborul din Bucuresti. Sau ca piata Progresul. I-am luat interviu unei doamne care avea propria afacere de pus conserve pe iarna. De la muraturi la dulceturi si inapoi. Toate borcanele aveau eticheta cu chipul doamnei. Dupa ce am terminat filmarea am primit cadou doua borcane cu gem: unul de mandarine, celalalt de grepfruit. Merg bine ambele cu inghetata de vanilie.
De la inceputul lui iulie pana la sfarsitul lui septembrie, Dilek e in fiecare noapte pe catamaran. La 7 ajunge acasa si doarme pana la 4 dupamasa. Intre 5 si 9 seara e in birou pentru problemele administrative iar la 12 noaptea e gata de imbarcare pentru o noua aventura disco-marina. Pe catamaran am stat in “loja oficiala”, best seats in the house, alaturi de Dilek. Sub noi o mare de oameni dansa frenetic pe Lawrence Wolf – “No Stress”. Sper sa nu am nici un stres maine dimineata si sa pot dormi in voie. Am pus semnul de “nu deranjati” pe usa sa nu inceapa sa bata la 8 vreo camerista zeloasa.

Rahat

Azi nimic. Mult somn. Au fost doua saptamani de munca non stop, de dimineata pana seara la peste 40 de grade. Am stat la piscina, am mancat si am ratat seara de pian in barul hotelului din cauza internetului din camera. Poate sunt mai acultural dar aveam multe emailuri pe care le-am lasat fara raspuns. Pentru relaxare cuvantul corespondent in turca este rahat. Deci mult rahat azi. O garsoniera de 55 de metri patrati intr-un bloc ce tocmai se construieste in Antalya (blocul are piscina, sala de sport, portar, gradina si este la 300 de m de plaja) costa 45.000 de euro. Dupa o luna va costa mai mult, dupa 2 si mai mult, la fel si dupa 3. Cand constructia va fi finalizata, valoarea garsonierei aproape se va dubla. Pentru desertul pe care noi il numic rahat turcesc, traducerea in limba lui Sinan Pasa este lokum. Bun lokum-ul. Maine Kusadasi si o luam de la capat.

Ismail Bey

Ismail Bei a implinit azi 56 de ani. A avut o viata aventuroasa pana acum. In urma cu 10 ani era unul dintre cei mai bogati comercianti de textile din Istanbul. Avea magazin pe Istiklal street. A dat faliment. Si-a vandut casa din Istanbul si cu banii primiti si-a luat un apartament de 170 metri patrati in Antalya, un microbuz nou nout si o parcela de 1500 de metri patrati in Capadocchia. Ismail Bei e multumit de viata lui asa cum e acum. Are 2 fete si o sotie care in momentele cand vrea sa fie tandru cu ea ii spune: “Don’t touch me.” Castigurile comerciantilor din Istanbul nu mai sunt ce au fost odata. Pretul aurului a crescut mult si in Turcia asa ca in Grand Bazar lumea vine mai mult sa-si faca poze. Si in definitiv de ce sa cumpere ceva cand tot ce isi doresc pot gasi si la ei in tara, uneori la preturi mai mici. Covoare sau decoratiuni? Lampi colorate sau costume traditionale? Se gasesc si in Romania si in Italia, Belgia, Franta si in Suedia sau chiar in America. Atmosfera e ceea ce tine in momentul de fata turismul la Istanbul in viata. Si in acest domeniu nu se intrezaresc nori pentru ca Istanbulul are tone de atmosfera. Daca ar fi sa initiez vreodata o campanie ar fi impotriva exporturilor de marfuri etnice. Adica ar trebui selectate produsele care pot fi vandute in strainatate pe criterii etnice. Suna a discriminare, stiu, dar e cea mai benefica forma de discriminare. In cazul Turciei sa se interzica exportul de covoare, ceramica, bijuterii, condimente specifice sau mancaruri traditionale. Sa stii sigur ca cea mai buna baclava o gasesti in Turcia, cel mai bine lucrat aur in Grand Bazar, cele mai fine covoare tot aici si asa mai departe. Si sa vrei sa calatoresti pentru asta. Globalizarea a cam omorat turismul. Si asta e rau. Poti trai turceste, chinezeste, indieneste, frantuzeste, chiar si romaneste in orice parte a globului te-ai afla. “Alege originalul” cred ca e un slogan des folosit insa in cazul acesta se potriveste manusa. Incerc sa ma gandesc si sa pun pe hartie aceasta campanie, iar daca cineva o va face inaintea mea sa stiti ca aici ati citit prima data despre ea.
Casa Fecioarei Maria din Ephesus e subiect de controversa intre catolici si ortodocsi. Catolicii cred ca aici Feciara Maria si-a trait ultimii ani din viata. Ortodocsii spun ca nu a parasit niciodata Ierusalimul dupa Invierea lui Iisus. Totusi, azi, cei mai multi turisti erau musulmani. Musulmanii o recunosc pe Fecioara Maria ca fiind mama profetului Iisus.
Am baut limonada la Rixos in Bodrum iar general managerul de acolo mi-a spus ca in urma cu cateva saptamani dnul Tariceanu si-a facut vacanta acolo.
Kusadasi e un oras care seamana cu Mangalia. Sau Constanta. E mai frumos totusi. Hotelurile de aici sunt printre cele mai vechi de pe riviera marii Egee din Turcia, find construite hat in 1986. Ale noastre de la mare sunt preistorice in acest caz. All inclusive-ul e rege si aici insa data fiind apropierea geografica a atator locuri de interes (Ephesus, Casa Fecioarei Maria, templul lui Artemis, capela Sf Ioan, satul traditional Sirince) turistii din Kusadasi mai fac si miscare, adica mai ies din hoteluri pentru un tur sau doua de cultura, religie si istorie. Mai merg ei si la shopping in centru. Eu am fost la mini aeroportul din Selcuk, oras vecin cu Kusadasi pentru a face poze la avioane si a aranja o filmare din avion maine.
In urma cu 25 de ani Ismail Bei a vazut prima data o nava extraterestra. Era vara, pe la 9 seara cand se ingana ziua cu noaptea. Mergea spre casa de la magazin cand a zarit pe cer, la mica inaltime, un obiect, ca o bucata de lemn in flacari. El si oamenii din jurul lui au crezut ca e vorba de un avion gata sa se prabuseasca. Doar ca avionul s-a rotit de cateva ori dupa care a luat-o in sus cu o viteza nemaiintalnita. Nava extraterestra avea forma rotunda. Ajuns acasa Ismail avea sa afle si de la televizor ca ce vazuse era o nava extraterestra. Televiziunea turca era pe faza si pe ganduri referitor la acel obiect neidentificat. Minute mai tarziu a reaparut la Samsun, in zona Marii Negre. Apoi extraterestrii au plecat acasa. Si asta a fost doar prima intalnire. A doua a fost in urma cu 10 ani. Acelasi scenariu, aceeasi zona a Istanbulului, ora 4, 4 jumatatea dupamasa. Farfuria a luat-o din loc tot cu viteza luminii dupa cateva momente de stagnare muta. Crezi, nu crezi, lucrurile astea te pun pe ganduri. Ismail crede ce a vazut, la fel si cei din jurul lui. Ismail Bei e soferul masinii cu care merg la filmari. Se plange de invazia musulmanilor radicali in marile orase si crede ca orice forma de fanatism e periculoasa. Ca e din partea musulmanilor, a catolicilor sau a ortodocsilor. Mai crede si ca sistemul all inclusive va disparea in cativa ani si ca Turcia nu are nevoie sa intre si nici nu va intra prea curand in UE. Ismail Bei e un om intelept. Trecut prin viata. La cina i-am comandat un tort. L-au adus ospatarii cu tot cu o lumanare aprinsa cantandu-i “La multi ani” in turca.

Ephesus

Ma uit la VIVA din Polonia pe televizorul din camera si imi place mai mult decat orice canal romanesc de muzica. Si muzica lor poloneza e ok. Si aia straina bine aleasa. Am stat la Ephesus azi cam 2 ore sa filmam intinderea de oras antic si sa inregistrez un interviu despre el. Cald, vant si multi turisti romani. Erau si rusi care isi faceau poze. Si japonezi care faceau poze. Daca stau bine sa ma gandesc sunt primii japonezi pe care i-am vazut in Turcia. Si am vazut si un ghid turc de olandeza vorbind olandeza cu turisti olandezi. Ephesus-ul e mare dar mai e inca mult de descoperit la el. Un lucru e cert: bogatasii isi faceau si acum 2000 de ani vile pe malul marii. Apropo, dupa secolul 4 e.n. steaua Ephesusului a inceput sa apuna deoarece marea Egee s-a retras. Adica de unde orasul era la mare, incet-incet a ajuns in mijlocul unei campii asa ca azi ruinele portului Ephesus se afla la 8 km de malul marii. Mai mult mi-a placut la Sirince, un oras vopsit greceste dar trait turceste. Adica, in 1924 Ataturk a schimbat populatia greaca de aici cu turci ce traiau in Grecia. Au ramas casele, albe si frumoase ca in orice sat elen. Si vinul din fructe. Am filmat acolo si am baut vin de piersici. Alte varietati? Mere, pere, pepene, visine sau kiwi. In rest comerciantii sunt turci, mancarea e turceasca si moneda locala lira si nu euro. Basilica Sf Ioan din Selciuc am facut-o printre picaturi intre un grup de rusi si unul de italieni. Si am mancat chop sis – frigarui de miel. Mielul turcesc nu are gust de miel. E bun.
Ismail Bei a stat cu masina 2 ore in service, Andrei, directorul de imagine, a zburat cu avionul super usor pentru niste cadre panoramice ale zonei si s-a intors traumatizat din cauza turbulentelor extreme. Dupa care Ismail i-a prins mana la usa de la masina. A avut o zi buna Andrei. Cu Andrei stau seara la bere si facem misto de ghid. Si de Ismail cateodata.
Kusadasi e cel mai mare port de vase de croaziera din Turcia. Iar numele lui inseamna Insula pasarilor. In Turcia, prin lege, toate taxiurile sunt galbene. Multi romani ajung la Kusadasi cu masina. Cred ca se cam pierd pe drum sau… odata ajunsi pierd timpul cautand hotelul sau loc de parcare. Mi-e cam dor de casa, de familie si de mancare adevarata. Nu mai vreau bufet cu de toate. Si camera de 75 de metri patrati.
La Ephesus am vazut si turisti brazilieni. Ghida le vorbea in spaniola dar ei falau portughej fara sa o bage prea mult in seama. Pe Viva e Blink 182 – “All The Small Things”. I like. Romanilor le place mult la Kusadasi. Alex C “Du Bist So Porno” e in heavy rotation.

Kuyruk yagi

Jumari din grasimea de la coada iedului. Asta am mancat azi. Si halci mari de carne de capra intr-un restaurant pe drumul dintre Kusadasi si Pamukkale. Si salata, iaurt si paine proaspat scoasa din cuptor. Plus ceai. Turkish tea, very good tea. Poate suna cumva gretos dar jumarile de ied sunt foarte bune. Proaspat prajite. Nu stiu cum sunt reci. Am plecat din Kusadasi dupa ce am filmat cateva hoteluri pline de romani. Multi romani, multa distractie, mi-a parut bine sa-i vad si sa stiu ca se simt excelent aici. Majoritatea vin direct cu masina din Romania. Si majoritatea fac drumul in doua etape. Adica se opresc undeva o noapte si continua a doua zi. In drum spre Pamukkale am oprit la un sit arheologic in plina excavare. Cerul era plin de nori iar vantul batea a furtuna. Ploaia parea sa compromita filmarea si pentru cateva minute ne-am gandit serios sa renuntam. Dupa care, incet-incet, sageti din soare au inceput sa patrunda tavanul de nori. Si incet-incet ne-am imprietenit cu istoria. Laudikia se pare ca a fost una dintre cele mai bogate cetati antice, mai bogata chiar decat Ephesus. Descoperirile de pana acum arata ca orasul a fost construit in totalitate din marmura alba pura. Sapaturile au fost incepute in urma cu 10 ani de arheologi canadieni. Cu bani de la evrei americani si de la statul turc, studentii universitatii Pamukkale din Denizli isi petrec verile scotand la iveala teatre antice, coloane si chiar strazi intregi. Fiecare zi aduce o noua surpriza. Deocamdata sit-ul e inchis publicului dar in 10 ani locul va fi plin de turisti si aparatele lor de fotografiat. Am fost prima echipa de televiziune care a filmat acolo. Deci notati si acest lucru: prima data eu v-am spus de Laudikia! Cand orasul va fi scos de sub pamant va deveni una dintre atractiile turistice majore ale Turciei. Pana atunci va trebui sa ma credeti pe cuvant.
La hotelul din Pamukkale rusii inoata in piscina cu apa termala iar cativa copii s-au adunat in jurul dansatoarei din buric despre care ghidul mei spune ca e din Azerbaijan. E turcoaica get-beget, ne lamureste ospatarul dilema. Il cunosc si pe directorul de marketing al hotelului. E fost profesor si in plin proces de a-si pune dintii. Altfel foarte de treaba si gata sa raspunda oricaror intrebari. De la balcon incep sa disting celebrele terase de calcar de la Pamukkale. Sunt luminate noaptea. Inca nu-mi vine sa cred cat de tare a fost filmarea la sit-ul arheologic. Daca ajungeti pana la deschidere pe acolo vedeti de soparle. Sunt multe si deloc sfioase. Altfel dragute.
Kuyruk yagi e numele jumarilor din grasimea de la coada iedului. Cereti cand va veti afla intr-un restaurant din zona si cu siguranta nu ma veti injura. Dimpotriva.
La televizor Rusia a recunoscut independenta unor republici sub privirile incruntate ale vestului. Vest care admite ca nu e o solutie sa izoleze Rusia pe acest motiv. Iar Medvedev spune ca nu vrea un nou razboi rece dar nici nu s-ar teme de unul. Rusia nu se teme de nimic. Cred eu. Si BMW recunoaste ca masinile lor fabricate in Rusia sunt superioare calitativ celor fabricate in Germania. La Baghdad vor fi maine 51 de grade. Azi e prima noapte de cand am venit cand dorm intr-un hotel care e la mai mult de 200 de metri de mare. De fapt sunt la vreo 250 de km de mare.

Pamukkale si covoare

De la Pamukkale la Antalya sunt vreo 250 de km. Prima parte a drumului am facut-o semiadormit, toropit de caldura de la izvoarele albe. Frumos la Pamukkale. Alturi de Olu Deniz acesta e locul cel mai fotografiat si mai aparut in vederi atunci cand e vorba de sudul Turciei. In rest tara mai este cunoscuta prin imagini din Istanbul. Si Cappadochia. Pana in 1993 fantanile albe de calcar de aici erau aproape maro. Din cauza turistilor si a exploatarii intense de catre hotelurile din zona. In 1993 UNESCO si-a intins aripa protectoare, a finantat lucrari de curatare, a inchis toate hotelurile din imediata apropiere si a interzis accesul pe o mare portiune a sit-ului. Gurile rele spun ca s-au folosit niste inalbitori chimici pentru a reda fantanilor albul de altadata deoarece era imposibil ca albirea sa se produca natural in doar cativa ani… Un lucru insa e cert, locul e din nou o atractie majora, apele sale sunt la fel de tamaduitoare iar turismul in zona nu a avut de suferit. Dimpotriva, in satul de sub dealul cu fantani de calcar e plin de hoteluri ce au piscine cu ape termale. Alaturi se afla si orasul roman Hierapolis, aflat in plina escavare. Dovada ca romanii au apreciat primii apele vindecatoare din acest loc si au construit atunci ceea ce azi numim o statiune balneoclimaterica.
La 30 de km de Pamukkale am oprit sa filmam la o fabrica de covoare. Pentru ca nu exista film despre Turcia fara covoare. Aici covoarele erau facute manual, din matase, chiar sub ochii clientului. Tesutul covoarelor e o munca migaloasa. Si plictisitoare. Cere rabdare si concentare. Bineinteles ca nu se puteau cumpara chiar covoarele la care se lucra deoarece dureaza pana la un an finalizarea unuia dar showroom-ul fabricii era generos cu modele, culori, forme si marimi. De covoare zic. Si fiind fabrica, normal, preturile sunt mai mici aici decat la un magazin in oras sau in holul unui hotel de lux.
Am mancat la alt restaurant de pe marginea drumului, restaurant care nu avea licenta sa vanda alcool in schimb facea niste frigarui foarte bune. Ismail bey a mai spus o data ca mancare asa gustoasa nu gasim la cel mai de cinci stele hotel de cinci stele si am taiat-o spre un oras la 60 de km de Antalya unde se mananca cea mai buna inghetata din lapte de capra afumat. Eu nu am mancat dar echipa zicea ca e buna. Ghidul a facut comenzile la ospatar si pe mine m-a cadorisit cu orez cu lapte chiar daca am incercat, timid, e drept, sa cer si eu inghetata afumata. Next time.
Pe Antalya am gasit-o asa cum am lasat-o cu umiditatea data in foc si cu hoteluri ultra all inclusive. Stau in zona Lara la Deplhin Diva Premier si ma uit la Star TV, o televiziune ucrainiana de muzica unde e o reclama la Ice Age 3.
Daca planuiti sa vizitati Pamukkale, incercati sa ajungeti devreme, pana in ora 11.30-12. Dupa, incep sa apara autocarele cu grupuri de turisti si aglomeratia va atinge cote maxime. Sau alegeti sa ajungeti acolo seara intre orele 17-19 cand e mai liber. Mai racoare.

Sugarworld

E la cativa kilometri de Antalya pe drumul spre Alanya. Si aici am vazut pentru prima data cum se face rahatul turcesc. Adica turkish delight. Sugarworld e de fapt o fabrica ce are atasat un magazin de prezentare. Doar ca magazinul de prezentare e imens si vinde orice inseamna suvenir din Turcia. De la vederi cu Istanbulul la vase si scrumiere, costume populare, cani de ceai sau cafea, chiar si prosoape de baie. Insa principala atractie e rahatul. Alaturi de halva si baclavale. Ali conduce afacerea inceputa de tatal sau cu multi ani in urma. Se pare ca dnul tatal lui Ali s-a saturat de facaturile vandute in bazare turistilor sub numele de turkish delight si a infiintat propria fabrica unde foloseste zahar adevarat si nu sirop pentru rahat, fistic veritabil si nu samburi verzui si culori naturale, din fructe, legume si flori in loc de mult folositele vopsele chimice. Impreuna cu Ali am asistat la integ procesul fabricarii rahatului, de la topirea zaharului pana la portionarea foii imense de produs finit. Am stat cu el cand patiserul a scos din cuptor o tava imensa de baclavale cu fistic si a turnat sirop pe ele si am vazut masinariile ce amestecau ingredientele pentru halva.
Am mancat cu Ismail bey fripturi delicioase la un restaurant ce arata un pic mai bine decat o terasa cu mese si scaune de plastic de la noi dupa care am plecat spre aeroport. Doua ore inainte de zbor la ghiseele de check-in pentru Bucuresti erau cozi imense. Cozi ce se miscau cu viteza melcului. Probabil cei de la aeroport hotarasera sa-i puna la treaba pe stagiari care se incurcau in nume, numere de locuri si etichete pe bagaje. Si dupa aproximativ o ora am reusit sa facem check-in-ul, sa luam, cu pile, locuri pe primul rand in avion si sa parasim Turcia cu o intarzaiere de o ora si ceva. Am zburat rau. Cu turbulente fara numar la decolare si in prima parte a zborului dar cu o aterizare lina. Avionul apartinea companiei Dubrovnic Airlines, la fel si echipajul de bord. Dar zbura sub un numar de charter al companiei romanesti Jet Tran Air. La intrebarea daca au bere, insotitoarea de cabina a raspuns: “Nema!”.
Si am reusit o exclusivitate importanta azi. Am fost prima echipa de televiziune care a filmat la cel mai mare si mai luxos hotel din Antalya. Poate din toata Turcia. Madran. Hotel de lux, sapte stele, bed and breakfast. 15 restaurante, 22 de baruri si 9 piscine. Plus plaja privata, spa si aproximativ 500 de camere. Investitia a urcat la o jumatate de miliard de dolari iar hotelul urmeaza sa se deschida in urmatoarele luni. Filmarea a fost de fapt un interviu cu Richard, elevetianul care este general manager. Nu am avut voie sa filmam hotelul in afara coltului de hol unde a avut loc interviul si nici sa facem poze. De altfel tot timpul eram inconjurati de 3-4 oameni de ordine care aveau grija sa nu se inregistreze pe pelicula nici o alta imagine cu hotelul. Din vorba in vorba eu am reusit sa fac totusi cateva poze cu mobilul insa, scuze, le voi pastra pentru mine. Madran va deveni cu siguranta unul dintre cele mai mari hoteluri ale lumii. Si printre cele mai scumpe. Iar cand numele sau va fi pe buzele tuturor voi putea zambi la gandul ca… stiu despre ce e vorba. Initial marele complex hotelier trebuia sa se numeasca Istanbul, Istanbul. In ultimul moment numele i-a fost schimbat in Madran dupa un nepot al magnatului rus care este proprietar aici. Iar despre acest magnat se spune ca ar avea o echipa de fotbal englezeasca, cateva din cele mai mari iahturi din lume si legaturi cu o provincie din estul extrem al Rusiei. Dar prea sigur nu se stie cine este.
La Bucuresti, in aglomeratia dintre Otopeni si Baneasa mi-am dat seama ca vizita la Sugarworld a fost finalul ideal pentru cele 21 de zile in Turcia. Ali mi-a spus ca pleaca in cateva zile la Dubai pentru a deschide o fabrica de rahat si halva acolo. In cateva zile voi pleca din nou din tara. Pana atunci vreau sa dorm. La televizor intr-o emisiune data in reluare, Ana Maria, producatoarea emisiunii mele, vorbeste despre Hong Kong. Si brusc mi se face dor de Asia. Niciodata nu imi fac planuri iar pana acum viata pentru mine a fost plina de surprize si provocari. Si ca sa imi duc gandul inceput mai sus mai departe, cred ca Turcia e un fel de Sugarworld: un loc special facut din cele mai bune ingrediente.

PS Mare parte din ce ati citit mai sus ati vazut deja la Bazar pe TVR2. Restul veti vedea pe noul meu DVD. In curand. Multumesc pentru atentie.

Alt PS A fost prima data cand am tinut un jurnal la filmari. Nu cred sa mai repet experienta.

Written by in: Travel and places | Tags:

14 Comments »

  • Matash says:

    Bravos. Pe cateva din ele le-am bifat si eu. Ela Quality e intradevar foarte sic. Sa nu imi spui ca PR de acolo era o domnita blonda?

  • razvan says:

    Ba da :) Daca caut bine am si cartea ei de vizita. Multumesc ca ai avut rabdare sa citesti. E cam mult

  • dalila says:

    pentru tine e usor sa scoti o carte!
    ar fi bine sa tii tot timpul un jurnal pentru ca e foarte ok sa il citesti mai tarziu si e si mai ok sa ni l dai si noua sa l citim!
    ai grija de tine…si asteptam cartea!

  • any says:

    e placut sa citesti despre locuri bune de vazut, super tare. astept si cartea si DVD-ul. felicitari pt emisiune.

  • Adi Hadean says:

    Salut. E cam lung, adevărat, dar nu a fost un efort să-l citesc. Probabil bănuieşti care-s părţile care m-au captivat :-)

  • marcelina says:

    nu-ti fa griji ca e cel mai lung post.eu am avut rabdare si mi-a facut o deosebita placere.astept cartea si dvd-ul.multa bafta

  • elena says:

    Foarte tare postul. Ce-i drept, cam lung. Nu si plictisitor. Apropos de NOUL dvd, exista si unul mai vechi? daca da, unde il gasesc? Cum? Abia astept cartea. Si Noul dvd.

  • kopila says:

    uraaaa!!!! pe cand aparitia dvd-ului?

  • dalila says:

    hadi razvan
    zi si tu ceva de dvd ul ala!!!

  • Andox says:

    Delicios postul . Nu e lung deloc , vreau si mai lungi.

  • razvan says:

    dvd-ul e gata saptamana viitoare. cred ca apare pe piata pe 27. iulie.

  • razvan says:

    dvd-ul vechi se numeste subzero si cred ca mai e pe piata.
    @all – multi ati avut rabdare sa cititi postul cu turcia. cred ca o sa va placa si dvd-ul.

  • lidia says:

    buna! foarte tare postul

  • Queen Travel says:

    nu e cel mai lung, am mai gasit un “sonat” care a scris mai mult:))

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL


Leave a Reply

Powered by WordPress | Theme: Aeros 2.0 by TheBuckmaker.com | Hosted and customized: Comanescu.ro | Photos: IndieStudio.ro