Aug
04
2011
0

Belgia cool: Anvers

La Anvers există trei burse ale diamantelor şi o mulţime de vitrine cu astfel de bijuterii, în faţa cărora majoritatea privitorilor doar visează. Mărfurile foarte ieftine sunt în cartierul chinezesc.

Din România ajun geţi la Anvers cu avionul şi cu trenul. Mai întâi un zbor de două ore şi jumătate până la Bruxelles, după care puteţi lua trenul direct de la aeroport până în gara centrală din Anvers. Şi un pont, aşa, ca de început: hotelurile au preţuri mai mici în weekend (vineri şi sâmbătă noapte). Sigur, nu vă trimitem la Anvers să cumpăraţi diamante, însă dacă aveţi ocazia şi disponibilitatea financiară, chiar n-ar fi o idee rea, pentru că aici veţi găsi cele mai frumoase diamante la cele mai bune preţuri. De zeci de ani la Anvers funcţionează nu mai puţin de trei burse ale diamantelor, iar negustorii evrei au monopolul asupra lor. Însă Anvers poate fi descris şi drept cel mai cosmopolit loc din Belgia. Iată de ce.

Catedrale impresionante şi Casa memorială Rubens

Situat la mai puţin de o oră de mers cu trenul de Bruxelles, Anvers este un oraş mediu ca mărime, situat pe malurile Râului Scheldt şi legat de Marea Nordului prin canalul Westerschelde. Biletul de tren dus-întors Bruxelles-Anvers este mai ieftin cu 50% în weekend. Profitaţi şi programaţi-vă vizita în consecinţă. O excursie la Anvers înseamnă lungi plimbări pe bulevarde străjuite de clădiri în stil neobaroc şi clasic, biserici şi catedrale impresionante şi Casa Memorială Rubens, dar mai ales cumpărături.  Din faţa gării porneşte o stradă rezervată exclusiv pietonilor, străjuită literalmente de magazine şi malluri.

Dacă veniţi dinspre Germania sau Olanda, preţurile o să vi se pară puţin mai mari, dacă veniţi dinspre capitală, Bruxelles, preţurile sunt reconfortant mai mici, însă produsele au ceva în comun: calitate şi originalitate. Ce puteţi cumpăra aici? Cam tot ce vă pofteşte inima, de la haine de designeri până la ciocolată, încălţăminte sau suveniruri. Neuhaus sau Godiva vă îmbie la ciocolată, praline şi ceaiuri aromate. (more…)

Powered by WordPress | Theme: Aeros 2.0 by TheBuckmaker.com | Hosted and customized: Comanescu.ro | Photos: IndieStudio.ro