Aug
15
2011
0

Vacanta la Zurich

Clădirile, muzeele, plimbările cu barca şi, mai nou, statutul neoficial de capitală europeană a cluburilor de noapte sunt atuurile oraşului elveţian ca destinaţie de vacanţă.

Când ne gândim la Zürich, nu prea ne zboară gândul la vacanţă. Mai ales dacă nu suntem oameni de afaceri. Oraşul este celebru pentru băncile şi facilităţile fiscale şi ca sediu a numeroase companii internaţionale, printre care Google, eBay, IBM, General Motors sau Microsoft,  atrase de taxele scăzute. Mare nu există, iar muntele, chiar dacă se vede din oraş, e la ceva distanţă… cât despre shopping, cred că sunt alte oraşe europene campioane la acest capitol. Deci, ce e tare la Zürich? Viaţa liniştită, confortul, siguranţa, senzaţia de curat şi,  sigur, clădirile, muzeele, noul stadion, oraşul vechi, plimbările cu barca pe lac, luxul reconfortant şi nu ostentativ şi… viaţa de noapte! Se pare că Zürich şi-a căpătat în ultimii ani titlul neoficial de capitală a cluburilor din Europa, surclasând Berlinul sau Londra. Cluburi pe toate gusturile, mari cu muzică rave sau mici cu cocktailuri exotice, animate de DJ sau cu o trupă rock ce cântă live până după miezul nopţii. Chiar dacă ziua Zürich-ul munceşte (rata şomajului e cam 2,5%), noaptea ştie cu siguranţă cum să petreacă. Nume de cluburi? Încercaţi Nietturm, Basilica sau Club Indochine – acesta din urmă pentru o experienţă asiatică veritabilă.

Cel mai mare ceas din Europa

Aşadar v-aţi început prima zi în Zürich cu o noapte albă. Nu-i nimic. A doua zi începe relaxat, cu o cafea la una dintre cafenelele umbroase din oraşul vechi, urmată poate de o bălăceală la o piscină publică şi mai apoi de o raită prin magazine, pe Banhofstrasse, mai mult pentru a compara preţurile sau, dacă vă ţin buzunarele, pentru a cumpăra ceasuri elveţiene, ciocolată cu lapte (more…)

Powered by WordPress | Theme: Aeros 2.0 by TheBuckmaker.com | Hosted and customized: Comanescu.ro | Photos: IndieStudio.ro