Lumea lui Răzvan

Iernile sunt lungi şi întunecate, primăverile scurte şi însorite, verile pline de lumină, iar toamnele colorate. La Rovaniemi se ajunge foarte uşor, direct de la Bucureşti, cu o mică escală în Helsinki. În aeroport, în zona de unde se iau bagajele, vă aşteaptă un display cu animalele sălbatice care trăiesc în zonă. Nu lipsesc de aici ursul şi vulpea, iar la ieşirea din aeroport o turmă de reni imortalizată în metal vă urează bun venit pe acest tărâm magic.

Cu numai 5 euro/persoană puteţi ajunge în centrul oraşului (cu opriri la hotelurile mai mari) la bordul unui microbuz al cărui şofer este îmbrăcat în Moş Crăciun – nu acum, ci în sezonul de iarnă. Şi fiindcă veni vorba de hotel, cele mai primitoare şi mai călduroase (şi la propriu, şi la figurat) hoteluri din oraş sunt City Hotel şi Clarion Santa Claus Hotel, ambele situate în centru.

Cel mai întins oraş european

Totul se află în centru, deoarece Rovaniemi, chiar dacă este cel mai întins oraş din Europa (oficial, are în jur de 8.000 de kilometri pătraţi), are un centru mic cât o piaţă mai mare de pe la noi. Astfel, cluburi, restaurante, fast food-uri, magazine, malluri, muzee şi biserici se află toate la câteva străzi distanţă unele de altele.
Muzeul Arktikum este principalul motiv pentru care merită să petreceţi cel puţin o zi aici. Ghizii vorbesc o engleză perfectă şi te conduc prin istoria Cercului Polar de Nord, a Oceanului Arctic şi îţi dezvăluie modul de viaţă al laponilor, locuitorii indigeni ai acestor locuri. Expoziţii despre floră, faună şi încălzire globală, precum şi de costume tradiţionale sau de arhitectură laponă sunt locuri pe care nu trebuie să le rataţi. Muzeul este imens, aşa că vă va trebui o zi întreagă pentru a vă putea bucura liniştiţi de toate exponatele. (more…)

Pistele acvatice coboară dintr-un turn cu o înălţime de 12 metri, iar la ştrandul în aer liber sunt şi 13 piscine cu apă termală.

Deşi staţiunea ungurească situată la câteva zeci de kilometri de Oradea se mândreşte cu ape termale tămăduitoare, iar PR-ul este făcut având în minte oameni ce suferă de unele afecţiuni cronice precum reumatismul, toţi cei pe care îi ştiu merg la Hajdu cu un singur scop: să se distreze şi să-şi rupă costumul de baie pe toboganele din Aqua Park.
Hajdu, mai degrabă decât Hajduszoboszlo – denumirea completă – a intrat în vocabularul românilor din vestul ţării, şi nu numai, în urmă cu 11 ani, când s-a deschis aici parcul de distracţii acvatice. Cum mijeşte weekendul, graniţele de vest ale ţării sunt invadate de maşini pline cu vilegiaturişti, iar peisajul pe şosele este asemănător cu cel de pe Autostrada Soarelui în acelaşi interval de timp.
Aqua Park-ul a fost inaugurat în anul 2000 şi a fost primul de acest tip din Ungaria. Este localizat în interiorul ştrandului în aer liber şi, bineînţeles, principalele atracţii de aici sunt toboganele gigantice ce pornesc dintr-un turn cu o înălţime de 12 metri.

„Kamikaze” şi „Tirbuşonul”

Distracţiile au nume care mai de care mai sugestive: „Kamikaze”, „Gaura neagră” sau „Tirbuşonul”. Există chiar (more…)

Un loc în care se trăieşte un vis de-o viaţă. “Mergem şi noi la Ierusalim, dacă ne ajută Dumnezeu, da’ cu maşina”, zicea o doamnă în vârstă la aeroport, venită să-şi conducă vecina care îndeplinea visul de-o viaţă al întregii scări de bloc: acela de a merge la Locurile Sfinte. Din pensie şi cu ajutorul copiilor, mari, la casele lor, plătise 800 de euro şi se pregătea să decoleze înspre Tel Aviv pentru o săptămână de pelerinaj. În şapte zile urma să vadă Ierusalimul, Bethleemul, Ierihonul, apoi Nazareth, Galileea şi botezul, la un chibutz, în apele Iordanului. Emoţia era mare, atât pentru ea, cât şi pentru cei rămaşi acasă.

Doar cu avionul

La Ierusalim, din păcate, nu se poate ajunge în alt fel decât cu avionul. Asta, din cauza situaţiei tensionate dintre Israel şi ţările din jur. La Tel Aviv avionul aterizează în miez de noapte. Autobuzul companiei de turism îmbarcă pelerinii unul câte unul şi în aproximativ 40 de minute ajunge la hotelul din Ierusalim, la 50 kilometri de aeroport, pentru cazare. Nimeni nu doarme în acea primă noapte, toţi stau cu sufletul la gură aşteptând întâlnirea cu Divinul. De obicei, e cald în Ţara Sfântă şi pelerinii merg mult pe jos. Se miră privind la toate naţiile pământului venite şi ele la închinăciune, îşi fac cruci, încearcă să nu se piardă de ghidul însoţitor ce le vorbeşte din Biblie şi îşi mai şterg, din când în când, pe furiş, câte o lacrimă: de bucurie, de oboseală…
Timpul zboară, orarul e încărcat, cozile la obiective sunt lungi, îmbulzeala e mare. Dar nimeni nu se plânge. Când vine seara peste oraşul sfânt, nimeni nu pune geană pe geană, pelerinii rememorează în gând sau îşi povestesc şi re-povestesc tot ce au văzut, simţit, auzit în ziua ce s-a dus. Soarele răsare ca o binecuvântare, iar credincioşii pornesc din nou la drum cu sete de cunoaştere şi cu o sticlă de apă, umplută la micul dejun, inclus în preţul cazării.

Ierusalim

Minunea de la Mormântul Sfânt

Ierusalimul nu dezamăgeşte niciodată. De la Grădina Ghetzimani, locul unde s-a rugat Mântuitorul o noapte întreagă şi care păstrează încă măslinii din vremea lui Iisus, urcând pe Muntele Măslinilor, de unde oraşul vechi se vede în zare (more…)

Despre bere, ciocolată, eurocraţi, africani, Atom şi Manneken Pis într-un oraş ce încântă în doze mici şi ce trebuie savurat pe îndelete: Bruxelles. Fosta capitală a unui imperiu african ce depăşea de 80 de ori suprafaţa actuală a Belgiei, Bruxelles-ul este azi centrul politic şi administrativ al Uniunii Europene. De altfel, zona din jurul staţiei de metrou Schuman până în piaţa Luxemburg este un adevărat ghetou al angajaţilor instituţiilor europene. Aici muncesc şi tot aici locuiesc şi, ceea ce e mult mai important, tot aici se şi distrează.

În timpul săptămânii, nenumăratele pub-uri, baruri şi restaurante sunt pline de clienţi. Iar oferta este pe măsură. Pe lângă berea belgiană sau englezească, vinurile franţuzeşti sau italieneşti şi scotch-ul scoţian sau irlandez, cei ce locuiesc şi muncesc aici au de ales între o musaca grecească, o friptură chiliană sau argentiniană, un curry indian, un somon din Atlanticul de Nord sau un sushi veritabil. În weekend însă, zona europeană este pustie. Majoritatea, dacă nu toţi eurocraţii, schimbă costumele pe blugi şi adidaşi şi fie dau o fugă până în ţările de baştină, fie vizitează marile oraşe din apropiere. Şi asta, pentru că în mai puţin de două ore de la Bruxelles poţi ajunge la Paris, Londra, Amsterdam sau Frankfurt. (more…)

La Anvers există trei burse ale diamantelor şi o mulţime de vitrine cu astfel de bijuterii, în faţa cărora majoritatea privitorilor doar visează. Mărfurile foarte ieftine sunt în cartierul chinezesc.

Din România ajun geţi la Anvers cu avionul şi cu trenul. Mai întâi un zbor de două ore şi jumătate până la Bruxelles, după care puteţi lua trenul direct de la aeroport până în gara centrală din Anvers. Şi un pont, aşa, ca de început: hotelurile au preţuri mai mici în weekend (vineri şi sâmbătă noapte). Sigur, nu vă trimitem la Anvers să cumpăraţi diamante, însă dacă aveţi ocazia şi disponibilitatea financiară, chiar n-ar fi o idee rea, pentru că aici veţi găsi cele mai frumoase diamante la cele mai bune preţuri. De zeci de ani la Anvers funcţionează nu mai puţin de trei burse ale diamantelor, iar negustorii evrei au monopolul asupra lor. Însă Anvers poate fi descris şi drept cel mai cosmopolit loc din Belgia. Iată de ce.

Catedrale impresionante şi Casa memorială Rubens

Situat la mai puţin de o oră de mers cu trenul de Bruxelles, Anvers este un oraş mediu ca mărime, situat pe malurile Râului Scheldt şi legat de Marea Nordului prin canalul Westerschelde. Biletul de tren dus-întors Bruxelles-Anvers este mai ieftin cu 50% în weekend. Profitaţi şi programaţi-vă vizita în consecinţă. O excursie la Anvers înseamnă lungi plimbări pe bulevarde străjuite de clădiri în stil neobaroc şi clasic, biserici şi catedrale impresionante şi Casa Memorială Rubens, dar mai ales cumpărături.  Din faţa gării porneşte o stradă rezervată exclusiv pietonilor, străjuită literalmente de magazine şi malluri.

Dacă veniţi dinspre Germania sau Olanda, preţurile o să vi se pară puţin mai mari, dacă veniţi dinspre capitală, Bruxelles, preţurile sunt reconfortant mai mici, însă produsele au ceva în comun: calitate şi originalitate. Ce puteţi cumpăra aici? Cam tot ce vă pofteşte inima, de la haine de designeri până la ciocolată, încălţăminte sau suveniruri. Neuhaus sau Godiva vă îmbie la ciocolată, praline şi ceaiuri aromate. (more…)

Dunărea împarte capitala Ungariei în două: Buda şi Pesta. Cel mai uşor le deosebeşti după Palatul Regal care se află în Buda şi este cea mai fotografiată clădire din oraş. De fapt, pentru pasionaţii de istorie, Palatul Regal este un complex format din mai multe clădiri construite în seco­lele XIII – XVII. Şi bine păstrate. Ei, dacă tot suntem în zonă, putem trece Podul cu lanţuri (altă atracţie pentru aparatul foto) înspre Pesta şi să urcăm spre Bastionul Pescarilor. Povestea cu numele am uitat-o de mult, n-am uitat însă că aici se vând cele mai neaoşe suveniruri maghiare: de la ciorapi împletiţi la porturi populare, de la paprika la cârnaţi şi, bineînţeles, de la tricouri cu Budapesta la milieuri. Riscând să par un demodat îţi recomand milie uri-le. Chiar dacă vremea peştelui de pe televizor a trecut, ungurii se pricep ca nimeni alţii la milieuri. Sunt frumoase şi cine ştie când revin în vogă. Şi încă o notă înainte să scriu despre vinuri, cei mai mulţi vân zători de suveniruri sunt unguri-români de prin Harghita şi Covasna. Dacă le zâmbeşti te vei putea înţelege cu ei în limba noastră.

Vinuri la Budapesta? Sigur că da. Că nu-i român ardelean să nu fi auzit de Tokai. Şi nu-i magazin de băuturi în capitala Ungariei unde să nu se vândă. Distins şi destul de scump, Tokai se face după reţete secrete, rămase moştenire din străbuni. Una pot să ţi-o spun şi eu. Tokai din struguri îngheţaţi. Bine, strugurii nu sunt chiar bocnă, însă sunt lăsaţi pe viţă până dă primul îngheţ şi mai apoi zdrobiţi şi puşi la fermentat. Specialiştii zic că iese cel mai bun ice-wine ce-l bate de departe pe cel din Canada. Le-am gustat pe amândouă şi specialiştii au dreptate. Cumpără o sticlă şi pentru acasă, dar nu o bea cu prietenii. Îţi va părea rău.

Şi n-ar fi Budapesta fără un gulaş pe cinste. (more…)

Secta dervişilor este interzisă de pe vremea lui Atatürk. A rămas dansul, rotirea efectuată în ritm ameţitor de nişte simpli dansatori, spre mirarea şi încântarea turiştilor care ajung la Konya.

Konya: oraş sfânt, oraş istoric, fosta capitală a imperiului selgiucid. Se spune că pe aceste locuri s-a ridicat primul oraş de pe faţa pământului după ce Noe a ancorat pe Muntele Ararat. Iar principala atracţie aici o constituie dervişii – sau, mai bine spus, povestea lor şi a lui Mevlana. Cunoaşteţi dervişii? Mulţi dintre cei care citiţi aceste rânduri aţi fost fie la Istanbul, fie undeva la mare în Turcia. Şi peste tot, printre spectacolele puse în scenă pentru turişti, nu se poate să nu fi observat nişte dansatori îmbrăcaţi în robe albe, ample, cu fesuri pe cap şi, adesea, cu pelerine negre, ce se învârteau în jurul propriului ax în sunetul unei muzici venite parcă din altă lume. Ei sunt dervişii. Sau, mai bine spus, o imitaţie a lor, pentru că dansatorii din spectacole nu au nimic în comun cu asceţii, discipoli ai lui Mevlana, care se roteau astfel pentru a atinge extazul. Oricât de ciudat ar părea, această sectă a dervişilor e astăzi interzisă în Turcia. De fapt, e interzisă de pe vremea lui Atatürk, care a considerat-o nepotrivită pentru un stat laic. A rămas doar dansul, rotirea efectuată în ritm ameţitor de nişte simpli dansatori, spre mirarea şi încântarea turiştilor.

Adepţii lui Mevlana se roagă dimineaţa lângă mormânt

La Konya a început totul. Aici şi-a trăit ultimii 50 de ani din viaţă poetul persan Mevlana, întemeietorul ordinului dervişilor. Considerat de mulţi un mistic şi chiar contestat de unii istorici, Mevlana, de religie islamică, a realizat că Dumnezeu e bun şi tolerant cu toate religiile, aşa că a început să predice oamenilor legile iubirii şi altruismul. A avut adepţi (more…)

Libanezilor le place să petreacă deoarece „au suferit destul”. Că Beirutul e un loc în plin război nu mai gândeşte nimeni în 2011. Ce şi cum s-a întâmplat în trecut nu mai ţine multă lume minte. Însă nu mulţi români se gândesc la capitala Libanului ca loc de petrecut vacanţa. Încă. Acum, sincer, o vacanţă întreagă în Beirut eu nu mi-aş lua. Pentru că aş veni mai obosit decât am plecat. Însă m-aş înscrie primul la una care să includă şi Beirutul vreo două-trei zile.

E capitala distracţiei în Orientul Mijlociu. Are cele mai tari cluburi şi, sincer, cei mai fiţoşi oameni pe care-i veţi întâlni pe orice ţărm al Mediteranei. (Un localnic mi-a spus o dată că au suferit destul în trecut ca să nu se bucure acum de tot ce are viaţa mai bun de oferit.) Iar acest lucru te obligă şi pe tine, ca vizitator, să ţii pasul cu ei. Înfăţişare îngrijită de la perciuni la unghii, haine de firmă, ultima colecţie, pantofi la fel şi maşină ultimul model (chiar dacă e închiriată) plus celular, ceas, parfum…

Aceste lucruri, mai mult decât o sumă consistentă în buzunar, sunt paşaportul spre distracţie în Beirut. Unde merge lumea bine îmbrăcată şi frumos mirositoare? La barurile şi cluburile din Monot Street sau Gemmayze, în Hamra la cafenele, în Verdun la shopping sau la barurile de pe plaja din Manara… Şi, neapărat, se plimbă seara pe Corniche până la stâncile porumbeilor (Rawchech), unde se pozează în cel mai frumos apus de soare din estul Mării Mediterane. (more…)

Dacă nu aţi crezut până acum ce v-au spus prietenii (deşi se spune că în prieteni 
trebuie să ai încredere, doar ţi-i alegi singur), citiţi rândurile ce urmează pentru a vă confirma cele auzite la şpriţurile de toamnă, când vacanţa mai trăieşte doar prin poze şi poveşti: Croaţia este poate cea mai tentantă destinaţie de vară de pe continent.

Mare caldă şi curată, plaje, oraşe din poveşti, palate, parcuri naţionale, peşteri, insule cu faruri imposibil de romantice şi oameni veseli. Şi un motiv infinit de distracţie pentru noi, românii: numele uneia dintre cele mai cunoscute staţiuni din această ţară, staţiune pe care vă invit să o vizităm azi. Pula e destul de departe, în vârful Peninsulei Istria din Croaţia, fost teritoriu itali an anexat de Iugoslavia în 1945. Şi, apropo de asta, dacă o rupeţi pe italiană vă veţi des curca de minune, deoarece majoritatea populaţiei din zonă vorbeşte limba înrudită cu româna. Ca să ajungeţi cu avionul acolo trebuie să scoateţi din buzunar cam 300 de euro şi un stop-over în Viena. Cu maşina personală ieşiţi mai ieftin, mai ales dacă mergeţi mai mulţi prieteni sau mai multe familii.

Cazarea nu este o problemă în oraşul croat. Există hoteluri grandioase sau faci lităţi pentru camping, însă cel mai nimerit este să trageţi la una dintre pensiunile din oraşul vechi. Sunt destule, confortabile, cochete şi servesc şi un mic dejun tipic me diteraneean. Preţurile sunt de circa 50 de euro pe noapte, pe cameră, nu persoană.

Restaurantele sunt ieftine iar pieţele şi supermarketurile şi mai şi, aşa că, dacă vă aprovizionaţi cu atenţie, puteţi mânca foarte bine şi cu 10 euro pe zi. Iar dacă staţi la o pensiune care oferă facilităţi de bucă tărie sau chiar la un aparta ment/ho tel, unde aveţi propria bucătărie, o să mâncaţi regeşte pe nimic.

Atracţiile turistice sunt multe 
şi majoritatea gratuite: în Pula nu rataţi amfiteatrul roman, Arena, cel de-al 
şaselea ca mărime din lume dintre amfiteatrele rămase în picioare, Muzeul de Arheologie, Forumul sau piaţa centrală a oraşului vechi, Biserica şi Mănăstirea Sf. Francisc sau chiar Cimitirul Marinarului. În rest, distracţie cât cuprinde, plajă şi băi în mare. Pula este un oraş care merită explorat cu piciorul. Intraţi în vorbă cu localnicii, sunt prietenoşi şi gata oricând să vă arate direcţii, să ofere sfaturi sau chiar să stea la un pahar de vorbă cu voi. Şi fiindcă veni vorba despre oameni, nu o să-i laud în continuare, ci pur şi simplu 
o să vă ofer o listă a motivelor pentru 
care croaţii sunt oameni pe cinste. Iar aceste motive nu au nici o legătură cu marea, oraşele frumoase şi soarele. Croaţii au inventat stiloul dar şi cravata, fac cel mai bun ulei de măsline din Europa, sunt maeştrii în prepararea alco olurilor fine – ei îmbogăţind lista de băuturi cu celebrul Maraschino, îşi trec în palmares şi deliciosul cremşnit şi, în fine, croaţii, şi nu alţii, au dat lumii Vege ta. Gazdele primitoare vă aşteaptă cu drag în ceea ce ar putea fi cea mai norocoasă vacanţă de vară. Nu de alta, dar Croaţia are forma unei potcoave.

Şi când plouă e frumos pe valea Dunării, în Austria inferioară. Viaţa şi Dunărea 
îşi urmează cursul de mii de ani, de pe vremea romanilor ce şi-au stabilit cea mai mare aşezare din nord-estul imperiului aici, la Petronnel-Carnuntum, 
de pe vremea lui Richard Inimă de Leu.

Richard a fost închis într-o fortă reaţă cu vedere la fluviu, de pe vremea când barocul era la modă, iar mănăstirile benedictine îşi schimbau pe vecie menirea şi înfă ţişa rea devenind din temple ale religiei adevărate muzee de artă… de pe vremea habsburgilor care s-au simţit dintotdea una bine adiaţi de briza ce venea dinspre apă.

Cel mai important oraş al regiunii Donau este Krems. Situat la aproximativ o oră de Viena cu maşina pe autos tradă în direcţia Salzburg, Krems poate fi baza de unde să începeţi explorarea zonei. Dacă nu aveţi propria maşină luaţi trenul de la gara Franz Josef şi, pentru aproximativ 14 euro, ajungeţi pe malul Dunării, la Krems, tot într-o oră. Dacă vreţi o călătorie mai spectaculoasă, există vapoare care vă duc pe Dunăre de la Viena la Krems, însă doar în sezonul cald şi numai în zilele de duminică. Regiunea o puteţi explora în voie cu autobuzul, cu bicicleta sau, pentru cine e pasionat (rău de tot) de dru me ţii, pe jos. Există şosele, drumeaguri, cărări şi trasee pentru orice mijloc de transport, însă de preferat e vaporul pe Dunăre sau bicicleta. De la Krems la Melk se poate ajunge cu trenul, vaporul sau autobuzul iar înspre Petronnel-Carnuntum sunteţi mai câştigaţi dacă vă în toarceţi la Viena. De aici luaţi trenul S7 de la gara Floridsdorf şi în mai puţin de o oră ajungeţi în vremea romanilor cu doar 10 euro.

Mănăstirea benedictină Melk Cine merge pe autostrada dinspre Viena (more…)