Lumea lui Răzvan

Perfect sand, perfect sea

Am ajuns in Langkawi dupa o noapte lunga si dormita chinuit prin autobuz si pe ferryboat. Lucru care nu m-a ajutat deloc in “aprecierea frumusetilor insulei la adevarata lor valoare.” Mai ales ca hotelul la care am stat era in centrul celei mai mari asezari din zona – Kuah – iar caldura din termometre dadea (din nou) pe afara. Ne-am cazat si am plecat, normal, sa cautam ceva de mancare. Surpriza, Ramadanul ne-a cam lasat flamazi pentru ca toate restaurantele erau inchise, in afara de ceva tarabe cu mancare chinezeasca unde mustele dadeam banchet asa ca am zis pas. Si la pas am pornit inapoi spre port unde ne asteptau cu pui si cu neni zambitori: KFC si Kenny Rogers Roasted Chicken. L-am ales pe Kenny numai pentru reclama din geamul restaurantului care zicea cat de sanatosi si marinati in ierburi sunt puii din meniu. Nu prea pot sa va scriu cat de buna a fost manacrea (pui cu piure, orez si salata) pentru ca nu a fost ceva ce trebuie consemnat. De consemnat ar fi multele ore de somn pe care le-am dormit pana pe la 7 dupa-masa cand am plecat direct la piata de noapte. Cum soarele apusese deja mancare era pentru toata lumea. Doar ca, alta surpriza, se dadea numai pentru acasa, nu puteai sa mananci la fata locului. Si mananca bine musulmanii dupa apus: pui, in toate felurile, peste prajit, curry-uri de vita, orez si legume fierte si multe, multe prajituri. (more…)

Kuala Lumpur. Peisaj cu scaun verde.

Pe tanti din Kuala Lumpur de care vorbeste Adi am descusut-o sa aflam povesti de viata de pe la ei. Si am aflat ce stiam deja: ca asiaticii mananca mult. Poate mai mult sau la fel de mult ca mine si Adi. Cel putin de trei ori pe zi. In mod traditional toate mesele sunt consistente. La toate manaca orez in felurite feluri cu felurite carnuri, supe (in boluri mari, normal) si cate un ceai sau o cafea – dupa etnie. Si apropo de etnii: in Malaesia traiesc in principal chinezi, indieni si malaezieni. Bine, toti sunt malaezieni dar va spun de etnii. Desi nasi goreng, nasi lemak sau laksa sunt mancarurile lor traditionale – nu le fac si nici nu le mananca decat la zile de sarbatoare. E drept ca nici noi nu mancam sarmale zilnic. Toate aceste etnii de care vorbesc pe langa bolul de orez fiert simplu (nu se complica cu “asezonari” acasa) pun pe masa de zi cu zi si cate un fel cu carne, unul cu legume si unul cu peste si eventual o supa. Diferenta consta in mirodeniile folosite de fiecare si in modul de preparare a legumelor. Chinezii le fac stir-fried, adica le perpelesc putin cat sa fie crocante dar sa-si pastreze gustul si culoare. Malayesienii le gatesc temeinic in ulei iar indienii le taie marunt-marunt si le fierb in apa. Mancarurile chinezesti si malaieziene sunt mai iuti si mai gustoase in timp ce ale indienilor au toate acelasi gust: de curry. Nu ma injurati pe mine la faza asta ca doar tanti mi-a povestit, nu am inventat eu. Si tot tanti mi-a mai povestit despre restaurantul pe care-l conduce si despre crezul ei ca un congelator nu-si are locul in bucataria niciunui restaurant. Ea, de pilda, se trezeste in fiecare dimineata la ora 5 jumatate si pleaca la piata sa cumpere tot ce are nevoie pentru ziua respectiva. Si afacerea-i merge ca pe roate. De altfel, mi-a mai spus, toti asiaticii se trezesc devreme si pe la 10.30 seara sunt in pat. Nu-si permit sa fie pasari de noapte decat in weekend. Si atunci cu masura. (more…)

(more…)

Tusa Molly cu nepoata incapatanata

 Aunty Molly are un restaurant in China Town-ul din Melaka si cand am trecut pe la ea ii povestea unei turiste canadience despre felurile de mancare din meniu. Ne-am asezat la masa si ne-a adoptat imediat. Intre timp a venit si nepotica ei de la gradinita care ne-a pozat frumos alaturi de bunica dar a refuzat sa vorbeasca in engleza cu noi spre disperarea batranei care ne-a asigurat ca fetita intelege tot dar nu vrea sa vorbeasca. Ne-a adus cate o nonya laksa ultra-picanta si i-a povestit si aratat lui Adi cum se face, interesandu-se daca ingredientele ce le plimba prin fata noastra se gasesc si in Romania. Pai, facem noi rost de ele cumva.

Si fiindca veni vorba: ce-i oare cu nonya asta? Am vorbit, m-am interesat si se pare ca e un amestec de influente culinare specific zonei Melaka, amestec ce reflecta istoria orasului. (more…)

(Si) asta e Singapore!

Imi place in Singapore dar cred ca as trai maximum trei ani aici. Nu simt orasul, nu este al meu. Culmea e ca nu-l percep nici ca destinatie de vacanta. Dupa maximum trei zile, ca turist, vreau sa plec, sa ies, sa evadez. Si nu pe celebra insula Sentosa ci undeva unde nu e totul atat de aranjat. Poate daca as munci ar fi mult mai bine. Altfel, orasul-mall, asa cum l-a denumit Adi, este si va ramane pentru mine un stop-over. In drum spre Australia sau ca punct de pornire in explorarea Asiei de sud-est. Cum e cazul acum. (more…)

Uneori lucrurile nu sunt ceea ce par

(more…)

Guess what? Doua tanti faceau perisoare pe strada in China Town. China Town in care exista cel mai mare templu indian din Singapore. Cel mai mare si mai vechi de prin 1820 si ceva. Sri Marianmmar. Bine, asta o stiati din emisiunea mea dar am bantuit pe acolo si azi. Ne-am rupt incaltarile si pe Orchard Road, la fel de plina de mall-uri si de alte cladiri fantastice si am facut shopping de adaptoare pentru priza la celebrul magazin Mustafa (1,80 SGD pe adaptor – ieftin, zic!). 

Perisoare pentru ciorba

(more…)

Cred ca am dormit ceva in avion pentru ca tot ce imi amintesc din zborul lung de aroape 12 ore de la Frankfurt la Singapore e bancul spus de Adi Hadean cu copiii care se jucau in piscina si ziceau ca daca sunt cumiti li s-a promis si apa… De fapt avionul nu avea ecrane personale in fiecare spatar de scaun doar cate un ecran mare la cateva randuri. Acum noi vedeam ce e pe ecran dar nicicum nu gaseam si sonorul asa ca peste jumatate din drum am ascultat la casti numai Lambada si muzica ambientala. La un moment dat Adi s-a prins ca mai e un buton pe telecomanda din scaun care schimba de pe video pe audio si asa am putut vedea si auzi ultimul film. Eram si noi la fel ca si copiii din piscina.

In rest au mai fost cateva turbulente – normale in timpul musonului, si o stewardeza draguta care dupa ce mi-a adus mancarea fara gluten mi-a trantit pe tava si o chifla scuzandu-se ca a uitat sa-mi dea din prima. Una peste alta am ajuns la Singapore, am luat (more…)

Mergem la sud est de Istanbul si la nord de Antalya. In Cappadochia. O sa va cam placa. De la 21.00 pe TVR2.