Am băut prima dată salep într-o seară de început de februarie. În Istanbul. Ieșisem de la restaurant și mă uitam la turcii care stăteau la coadă la o tarabă unde un nene vindea o băutură caldă. Era salep. Iar nenea se numea salepçi, adică vânzător de salep.

S2

Era frig. Frigul ăla de iarnă la malul mării care-ți intră pe sub hainele groase. Puțină lume pe stradă, puțini turiști. Magazinele erau deschise dar clienții nu se înghesuiau. Terasele erau încălzite dar nu atrăgeau niciun mușteriu. Am plecat pe jos din Taksim spre hotelul meu din Sultanahmet, peste podul Galata, cu frigul în nas și cu trei opriri pentru alt și alt pahar de salep fierbinte.

Salepul e o băutură făcută din tuberculii unei specii de orhidee. Aceștia se macină și pudra obținută se amestecă cu lapte fierbinte și zahăr. Unii mai pun și scorțișoară, alții cafea. Dar pentru mine salep-ul are gustul Istanbulului iarna.

Salepul se bea în lunile friguroase când, la Istanbul sau în orice alt oraș al Turciei, apar salepçii la colț de stradă, iar cafenelele și cofetariile îl reintroduc în meniu. Nu știu dacă am băut vreodată salep autentic. Internetul spune că producția de orhidee din care se face salep e atât de redusă încât Guvernul turc a interzis exportul salepului adevărat. Și se mai spune că băutură vândută, pe câteva lire turcești, drept salep e doar cu aromă de salep. Nu contează. Pentru mine tot gust de Istanbul în iarnă are.

În seara aceasta de sfârșit de octombrie am intrat într-o cafenea turcească în Londra. Am cerut salep. Aveau. Și pentru 10 minute am fost din nou înghețat în Istanbul. E frig și la Londra. Și bate vântul.

salep