Un loc în care se trăieşte un vis de-o viaţă. “Mergem şi noi la Ierusalim, dacă ne ajută Dumnezeu, da’ cu maşina”, zicea o doamnă în vârstă la aeroport, venită să-şi conducă vecina care îndeplinea visul de-o viaţă al întregii scări de bloc: acela de a merge la Locurile Sfinte. Din pensie şi cu ajutorul copiilor, mari, la casele lor, plătise 800 de euro şi se pregătea să decoleze înspre Tel Aviv pentru o săptămână de pelerinaj. În şapte zile urma să vadă Ierusalimul, Bethleemul, Ierihonul, apoi Nazareth, Galileea şi botezul, la un chibutz, în apele Iordanului. Emoţia era mare, atât pentru ea, cât şi pentru cei rămaşi acasă.
Western wall
La Ierusalim, din păcate, nu se poate ajunge în alt fel decât cu avionul. Asta, din cauza situaţiei tensionate din zona. La Tel Aviv avionul aterizează în miez de noapte. Autobuzul companiei de turism îmbarcă pelerinii unul câte unul şi în aproximativ 40 de minute ajunge la hotelul din Ierusalim, la 50 kilometri de aeroport, pentru cazare. Nimeni nu doarme în acea primă noapte, toţi stau cu sufletul la gură aşteptând întâlnirea cu Divinul. De obicei, e cald în Ţara Sfântă şi pelerinii merg mult pe jos. Se miră privind la toate naţiile pământului venite şi ele la închinăciune, îşi fac cruci, încearcă să nu se piardă de ghidul însoţitor ce le vorbeşte din Biblie şi îşi mai şterg, din când în când, pe furiş, câte o lacrimă: de bucurie, de oboseală…
Timpul zboară, orarul e încărcat, cozile la obiective sunt lungi, îmbulzeala e mare. Dar nimeni nu se plânge. Când vine seara peste oraşul sfânt, nimeni nu pune geană pe geană, pelerinii rememorează în gând sau îşi povestesc şi re-povestesc tot ce au văzut, simţit, auzit în ziua ce s-a dus. Soarele răsare ca o binecuvântare, iar credincioşii pornesc din nou la drum cu sete de cunoaştere şi cu o sticlă de apă, umplută la micul dejun, inclus în preţul cazării.
Mormantul sfant
Ierusalimul nu dezamăgeşte niciodată. De la Grădina Ghetzimani, locul unde s-a rugat Mântuitorul o noapte întreagă şi care păstrează încă măslinii din vremea lui Iisus, urcând pe Muntele Măslinilor, de unde oraşul vechi se vede în zare ca o ilustrată din ghidurile turistice, până la Drumul Crucii, cu toate staţiile, pe care credincioşii îl parcurg azi cu smerenie şi pioşenie, oraşul acesta e făcut pentru rugăciune.
Însă punctul culminant al oricărui pelerinaj aici este Biserica Sfântului Mormânt: sfârşitul Drumului Crucii şi îngenuncherea, mai întâi la Piatra Miruirii şi apoi chiar la Sfântul Mormânt. Cele mai adânci rugăciuni, şoptite, înlăcrimate, se spun aici, lângă lespede, în minutul cât îi este permis fiecărui credincios să zăbovească în interiorul Mormântului. Aici e locul în care, în fiecare an, de Paşte, se produce singura minune certă, palpabilă, din lume: lumina pogoară din cer şi aprinde lumânările. De aici se duce lumina în toată lumea, lumină ce vesteşte Învierea din morţi.
Credincioşii pleacă de aici cu sufletul curat, uşor, liniştiţi şi împăcaţi. Cumpără iconiţe, cruciuliţe, lănţişoare, mir şi tămâie pentru cei de-acasă. Mănâncă humus şi falafel de la tarabele din oraşul vechi şi se pregătesc să continue, spre Bethlehem, spre Nazareth, spre Galileea… însă inima lor rămâne, cu rugăciunile, la Mormântul Sfânt.

Gradina Ghetsimani