Dupa o saptamana de Kathmandu zic sa o luam spre nord, intr-un oras pe care dupa ce l-ai vizitat nu-l mai uiti sapte vieti: Lhasa.
Curte de chilie la Drepung
La Drepung, o manastire langa Lhasa, am petrecut un ceas de vorba cu doua calugarite. Ele nu vorbeau engleza, eu nu vorbeam limba lor dar ne-am inteles de minune. Le-am aratat pe laptop imagini din Romania si din alte parti prin care am fost si s-au mirat indelung povestind intre ele, razand si dandu-si coate. Ele m-au ospatat cu ceai tibetan, eu le-am daruit doua nume romanesti. Le-am spus uneia Dorina si celeilalte Marina. M-am prins ca s-au lamurit ce e cu numele (dupa ce le-am gesticulat pe modelul me – Tarzan, you – Jane) doar in momentul in care cea pe care o numisem Dorina s-a intors spre cealalta si i-a spus Dorina iar cea care era initial Marina a aratat spre “Dorina” si i-a spus Marina! Asa le-a placut lor. Sincer, am fost tentat sa pun aici o poza cu ele minunandu-se la laptop insa nu sunt convins ca nu le-as face mai mult rau.
Calugari in gradina la Sera. Plus turistii aferenti.
Drepung este doar una dintre manastirile ce se pot vizita in imediata apropiere a Lhasei, capitala Regiunii Autonome Tibet. Cealalta se numeste Sera. Nu le are ea pe Marina si Dorina insa are altceva, la fel de special. La Sera, manastirea calugarilor din secta Gelupka o mare zarva se aude dinspre gradina. Calugarii filosofeaza, se bat in concepte, se dueleaza in expuneri si si se iau la harta cu argumente de ei stiute. Turisti fotografiaza de pe margini si n-ai zice ca ii deranjeaza pe calugari – dimpotriva acestia sunt parca mult mai expresivi cand vad aparatele indreptate spre ei. Sera era in renovare cand am ajuns acolo dar nu prea vedeai turisti in zona templului sau a chiliilor cand toata actiunea se petrecea in gradina.
Jokhang – locul de respirat in nebunia din Barkhor
Smerenie si autentic gasesti in cel mai turistic cartier al Lhasei, Barkhor, casa templului Jokhang. Cat e ziua de lunga templul e inconjurat in sensul acelor de ceasornic de catre credinciosi veniti sa faca kora (acesta e numele ritualului de inconjurare a templului). In interior intri pe baza de bilet si pe baza de donatie faci poze. Zeci de reprezentari ale lui Buddha, povesti frumoase (si adevarate) despre originea templului si despre cele doua sotii surori nepaleze ale lui Songtsan Gampo, primul rege tibetan, miros de lumanari din unt ranced de yak si un suvenir constand dintr-o bucata din vestmintele statuii lui Jowo Rinpoche plus cateva boabe de grau – sa-ti poarte noroc si sa-ti aduca sanatate: asta e Jokhang. De pe acoperisul lui Potala straluceste in soarele amiezii.
Potala ramane cel mai frumos loc din Lhasa. Si din toata regiunea autonoma.
Spui Lhasa si in minte iti apare imaginea clara a Palatului Potala. Azi muzeu, Palatul are ore fixe de vizitare si reguli stricte. Pentru 100 de yuani ai voie sa stai inauntru nu mai mult de o ora, timp in care esti fugarit prin cateva din cele peste 1000 de camere, urmarit sa nu folosesti aparatul de fotografiat (in interior e interzis sa pozezi) si gonit in graba spre iesire prin partea din spate. Ghidul iti spune pe scurt o poveste sau doua despre locurile prin care treci dar in general te indeamna sa grabesti pasul pentru a vedea cat mai multe.
In Lhasa se ajunge cel mai pitoresc dupa un drum de patru-cinci zile cu masina din Nepal pe Autostrada Prieteniei. Sau in 43 de ore de mers cu trenul din Beijing. Sau mult mai rapid – cu avionul.