Lumea lui Răzvan

În Singapore şi cam prin toată Asia de sud-est, aveam să aflu ulterior, mesele de peste zi se servesc la restaurant. La ocazii, sărbători sau aniversări în familie – toată lumea rămâne acasă, se pregătesc mâncăruri tradiţionale şi se sărbătoreşte în cadru intim. La noi e invers.

You've arrived

La food court-urile din Singapore nu sunt şerveţele. La masă, zic. Nu-ţi dă nimeni, de pe la nici o tarabă, nici o pagină de ziar să te ştergi pe mâini şi pe la gură. Pe tavă, lângă bolul de supă şi porţia de chicken rice stau doar lingura, beţişoarele şi furculiţa. Şi un pahar de ceva, dacă ţi-ai luat. În principiu, s-ar putea să nu ai nevoie de ceva cu care să te ştergi.

Practic însă, te mânjeşti cu mâncare peste tot, pentru că nu ştii să foloseşti ca lumea beţişoarele, pentru că încerci să te foloseşti de lingură ca de cuţit, în lipsa unuia adevărat, pentru că mănânci şi eşti uns pe la gură. Şi când începi să înjuri pachetul de Cleenex uitat în bagajul de la hotel, apar nişte tanti în vârstă ce vând şerveţele. Două pachete la un dolar. Plăteşti uşurat şi mănânci mai departe. Pensiile sunt mici sau aproape inexistente în Singapore, aşa că persoanele în vârstă nu stau degeaba acasă şi încearcă să mai facă un bănuţ, pentru că a munci nu e nici o ruşine. Alte tanti de vârsta bunicii mele debarasau mese, iar altele aduceau băuturi la masa unor clienţi ce puteau foarte bine să le fie strănepoţi. Toate zâmbeau.

Glorious food

Food court-urile se deschid dis-de-dimi­neaţă, iar micul dejun seamănă foarte bine cu prânzul sau cina. Cu mic cu mare, singaporezii socializează rapid la o cafea şi la o porţie de pui cu orez, după care toată lumea pleacă în treaba sa. Rămân turiştii care savurează mâncarea, îşi beau cafeaua cu înghiţituri rare şi încă sunt în dubiu ce să facă în acea zi şi ce să comande mai încolo, la prânz sau cină, din toată colecţia de denumiri exotice de pe meniurile fiecărei tarabe din food court. Din proprie experienţă vă spun că nu vor vedea nici jumătate din ce şi-au propus, şi pe toată durata şederii nu vor încerca mai mult de două-trei feluri de mâncare. Nu de alta, dar ce au mâncat deja li se va părea delicios, aşa că nu se vor aventura să-şi strice gustul.

Zilele trec greu în Singapore, zorite doar de tărâmurile ce urmează a fi explorate, după ce fiecare şi-a luat doza de Asia sanitizată. Pentru că asta şi este Singapore – o Asie în miniatură, spălată cu detergent scump, pusă la uscat, călcată, frumos mirositoare şi curată. Şi cine vine aici, nu vine în vacanţă. N-am auzit pe nimeni care să-şi fi petrecut vacanţa la Singapore să se laude acasă cu oamenii minunaţi întâlniţi aici, cu peisajele de vis, cu tradiţia şi specificul locului. Turiştii vin fie la sfârşitul, fie la începutul vacanţei în Asia de sud-est. Să-şi mai ia o viză, să prindă o legătură pe o cursă aeriană low-cost, să mai guste puţin din civilizaţia occidentală, să se cureţe şi să plece mai departe.

Malay quarter

Asta nu înseamnă că nu e frumos în Singapore. Problema e că e prea frumos, prea ordonat, prea aranjat totul. Clădirile coloniale sunt minuţios renovate, zgârie-norii sunt printre cei mai înalţi din lume, reclamele strălucesc mai ceva ca la Tokio, enclavele etnice prea bine delimitate, străzile prea curate şi prea umbrite de palmieri, iar plaja de pe Sentosa are nisipul ireal de alb şi de fin. Aici nu se mestecă gumă, nu se aruncă chiştoace pe stradă şi pentru posesie de droguri se aplică pedeapsa capitală. Cu asta din urmă sunt de acord.

O zi nu e deajuns pentru oraşul-stat. Dar două sunt arhisuficiente. Trei dacă vrei
să-ţi şi tragi sufletul şi să-ţi ajustezi orga­nismul la schimbarea de oră. Începe ziua cu o hoinăreală prin Little India, punctată de opriri la cafele şi mic dejun, dacă nu ai făcut lucrul acesta la hotel, de sariuri colo­rate, de ceva shopping la Mustafa, că e ieftin, şi de nişte damfuri de curry şi usturoi venite din bucătăriile indiencelor care încă se încăpăţânează să gătească acasă pentru tot clanul. Ia-o apoi cătinel spre Bugis Junction şi de acolo cu metroul sau autobuzul înspre Orchard Road. E deja ora amiezei, soarele e necruţător şi umiditatea dată în clocot. Mall-urile de pe celebrul bulevard sau aerul condiţionat oferit generos în ele îţi vor umple orele calde, iar posibilităţile de shopping îţi vor goli cardul şi portofelul. Cum se lasă umbrele, un taxi ieftin te duce în China Town (autentic, complet, cu porţi cu dragoni şi lampadare de hârtie atârnând peste tot), iar prima atracţie aici este Templul Sri Marianman, cel mai colorat, mai mare şi mai vechi templu hindus din Singapore. Faci poze desculţ şi încerci să descifrezi ritua­lurile, dacă prinzi vreunul. După care fuga pe străduţele alăturate unde se des­chid tarabele cu mâncare, ţinute de chinezi cu obiceiuri culinare ciudate sau peste drum, la Maxwell, food court-ul celebru pentru specialităţile din organe. Seara o vei petrece dând târcoale timid cartierului malay, celebru, în trecut, pentru casele cu felinare roşii, după care mergi la somn, nu pentru că ai fi obosit, ci pentru că trebuie să te obişnuieşti cu noul fus orar.

Sri Mariamman Temple, China Town

Dacă eşti mai aventuros, poţi pleca totuşi într-un night safari la grădina zoologică din oraş. Ai şansa să vezi, din confortul unui jeep, tigri sau rinoceri ieşiţi la adăpat şi la promenadă, la adăpostul întu­nericului. Şi pe urmă poţi dormi liniştit, eventual după o raită pe la Zam Zam, restaurantul arăbesc des­chis non-stop în cartierul malay. A doua zi mergi la plajă, pe Sentosa. Tot cu metroul sau autobuzul. Fă-ţi o poză cu semnul ce indică cel mai sudic punct al Asiei continentale şi fă o baie sau mai multe în Oceanul Indian. Când soarele riscă să te facă mai roşu ca racul, e timpul pentru muzee şi cultură. Şi Singapore nu duce lipsă. De la clădirile coloniale până la Hotelul Raffles, de la Muzeul civilizaţiilor asiatice până la Opera şi Baletul, găzduite de o clădire proiectată în formă de durian. Seara te va găsi pe malul râului, pe Clark’s Quai de
exemplu, la unul din nenu­măratele baruri ce vând berea la cana de vin şi transmit meciuri din Premier League pe ecrane imense. Distracţia costă ceva aici, dar merită. Şi mult în noap­te, răpus de foame, sfârşeşti în Lau Pa Sat, unul dintre cele mai mari şi mai cu­noscute food-court-uri din oraşul-stat şi te întrebi de ce nu sunt serveţele.

ION Orchard