Aug
04
2011

Belgia cool: Anvers

La Anvers există trei burse ale diamantelor şi o mulţime de vitrine cu astfel de bijuterii, în faţa cărora majoritatea privitorilor doar visează. Mărfurile foarte ieftine sunt în cartierul chinezesc.

Din România ajun geţi la Anvers cu avionul şi cu trenul. Mai întâi un zbor de două ore şi jumătate până la Bruxelles, după care puteţi lua trenul direct de la aeroport până în gara centrală din Anvers. Şi un pont, aşa, ca de început: hotelurile au preţuri mai mici în weekend (vineri şi sâmbătă noapte). Sigur, nu vă trimitem la Anvers să cumpăraţi diamante, însă dacă aveţi ocazia şi disponibilitatea financiară, chiar n-ar fi o idee rea, pentru că aici veţi găsi cele mai frumoase diamante la cele mai bune preţuri. De zeci de ani la Anvers funcţionează nu mai puţin de trei burse ale diamantelor, iar negustorii evrei au monopolul asupra lor. Însă Anvers poate fi descris şi drept cel mai cosmopolit loc din Belgia. Iată de ce.

Catedrale impresionante şi Casa memorială Rubens

Situat la mai puţin de o oră de mers cu trenul de Bruxelles, Anvers este un oraş mediu ca mărime, situat pe malurile Râului Scheldt şi legat de Marea Nordului prin canalul Westerschelde. Biletul de tren dus-întors Bruxelles-Anvers este mai ieftin cu 50% în weekend. Profitaţi şi programaţi-vă vizita în consecinţă. O excursie la Anvers înseamnă lungi plimbări pe bulevarde străjuite de clădiri în stil neobaroc şi clasic, biserici şi catedrale impresionante şi Casa Memorială Rubens, dar mai ales cumpărături.  Din faţa gării porneşte o stradă rezervată exclusiv pietonilor, străjuită literalmente de magazine şi malluri.

Dacă veniţi dinspre Germania sau Olanda, preţurile o să vi se pară puţin mai mari, dacă veniţi dinspre capitală, Bruxelles, preţurile sunt reconfortant mai mici, însă produsele au ceva în comun: calitate şi originalitate. Ce puteţi cumpăra aici? Cam tot ce vă pofteşte inima, de la haine de designeri până la ciocolată, încălţăminte sau suveniruri. Neuhaus sau Godiva vă îmbie la ciocolată, praline şi ceaiuri aromate. Cele mai multe magazine au şi un loc de servit masa sau o cafenea unde vă puteţi odihni după shopping sau între două reprize din acest sport atât de popular la Anvers. Ca peste tot în Belgia, şi în Anvers magazinele sunt deschise de luni până sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.30. Restaurantele şi cafenelele au orare mai lungi de funcţionare, însă după 11.00-12.00 noaptea oraşul doarme.

Un templu budist, o şcoală de kung fu şi magazine chinezeşti

Şi după ce v-aţi umplut sacoşele şi geamantanele cu tot ce v-a făcut cu ochiul, încercaţi ceva mai exotic. Anvers are un veritabil China Town, tot lângă gară şi extrem de aproape de principala arteră comercială. Pe lângă nenumărate restaurante asiatice (care servesc reţete autentice într-o ambianţă ce te face să uiţi pe moment că eşti în Europa), în China Town din Anvers se găsesc un templu budist şi o şcoală de kung fu. Însă atracţia cea mai mare a cartierului este salba de supermarketuri asiatice.

Importate direct din China la preţuri ce te fac să zâmbeşti, mărfurile de aici atrag cumpărători din toate colţurile Belgiei, fie că este vorba de fierbătoare de orez, ingrediente pentru mâncare, fructe, legume, peşti şi fructe de mare sau decoraţiuni interioare, încălţăminte sau articole sportive. Dacă v-au mai rămas bani, încercaţi să umpleţi la refuz geamantanul şi cu bunătăţi de aici. La sfârşitul vizitei, luaţi-o cătinel prin spatele gării şi admiraţi vitrinele bijutierilor evrei… Diamante de toate formele şi nuanţele vă zâmbesc de după geamurile securizate şi vă fac să visaţi la clipa când o să vă puteţi permite unul sau mai multe. Deşi se străbate cu maşina în mai puţin de două ore, Belgia este orice, numai plictisitoare nu. Chiar dacă nu are celebrele atracţii ale Bruxelles-ului sau farmecul Bruges-ului, Anvers este o destinaţie perfectă pentru un weekend-break.

Designerii Antwerp Six

Anvers este cunoscut ca un centru important al modei europene. Aici funcţionează Academia Regală de Arte, şcoală ce a dat modei designerii cunoscuţi colectiv sub numele de Antwerp Six. Boutiq-urile lor le puteţi găsi peste tot prin oraş, iar preţurile practicate nu sunt tocmai mici.

No Comments »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL


Leave a Reply

Powered by WordPress | Theme: Aeros 2.0 by TheBuckmaker.com | Hosted and customized: Comanescu.ro | Photos: IndieStudio.ro