Lumea lui Răzvan

Azi am fost la Vaduz sa mananc de pranz. E la cativa kilometri de locul in care stau. Si e atat de mic incat nu-ti dai seama cand ai trecut prin el. Daca nu deschizi bine ochii. Convinsi ca trebuie sa iasa in evidenta cu ceva, vaduzienii si-au adjudecat un muzeu de arta care seamana cu piatra mare si neagra de la Mecca si un bulevard cu magazine din care tot al treilea e de suveniruri. A, si dintre cladiri, tot a treia e banca. La orele pranzului oameni in costum se grabeau inspre terasele restaurantelor pentru o portie de barfa si mistouri cu colegii si una de mancare. Am ales si eu (tricou si pantaloni scurti) un restaurant filipinez, singurul filipinez din capitala micutului stat montan, si am ascultat intre doua imbucaturi din puiul cu legume in sos de cocos despre bursa si bani multi. Pentru ca in Liechtenstein nu e criza. E una dintre cele mai bogate tari(soare) din Europa. Multi austrieci si elvetieni muncesc acolo dar traiesc la ei in tara nu ca ar fi chiriile foarte mari in Liechtenstein (sunt, sunt) ci pentru ca nu au voie sa aglomereze tara. Bine, daca chiar vor si se chinuie pot obtine un permis de sedere dar why bother? cand casa ta (mai ieftina si mai mare) e la doar cativa kilometri? La muzeul de arta era expozitia unui artist modern pe care am uitat cum il cheama dar care creease niste instalatii sub titlul “La vie possible” de-ti intorceau creierii pe dos. Cam asa ceva: o sala imensa, inalta, goala, cu un perete plin de haine insiruite ca pe un cuier; o alta sala imensa cu niste barne de lemn pe care atarnau paltoane negre si din care se auzea, daca te aproiai, “Sunt moarta”, “Sunt taiata cu cutitul”, “Sunt impuscata”, adica niste femei omorate cumva; o alta sala cu niste schelete mici de metal luminate de un bec si care faceau umbre mari pe peretele de vizavi ; si o alta sala tapetata numai cu poze-portret de oameni de toate varstele; si o alta sala cu niste proiectoare mari ce zugraveau pe pereti filme alb-negru iar daca apasai pe niste butoane galbene filmele o luau pe fast-forward. Eu mi-am luat doua tricouri din Vaduz si niste vederi. Am mai fost azi si pe la Zurich dar asta e alta poveste.

In muzeu nu am facut poze ca era o tanti cu o poseta alba ce ma urmarea in toate camerele (poseta sau tanti) si imi spunea: No photo! Dar altele asa de atmosfera din Vaduz am facut si o sa le pun mai jos cand le descarc din telefon.